Concurenta de la Insula Iubirii, însărcinată pentru a doua oară! A făcut anunțul chiar de Ziua Îndrăgostiților

Concurenta de la Insula Iubirii, însărcinată pentru a doua oară

Bucurie mare în showbiz! Iustina Loghin și Cornel Luchian, cuplul care a atras atenția întregii țări prin participarea la Insula Iubirii, așteaptă al doilea copil împreună! Șatena a împărtășit vestea minunată chiar astăzi, 14 februarie 2026, și a postat prima fotografie cu burtica de gravidă. Toate detaliile în articol.

Iustina și Cornel au intrat în centrul atenției publice odată cu participarea în emisiunea Insula Iubirii. Relația plină de năbădăi dintre cei doi, reacțiile amuzante ale Iustinei atunci când îl vedea pe partenerul ei în compania ispitelor, dar și împăcarea finală au reușit să țină publicul cu lipit de ecrane.

Iustina, însărcinată pentru a doua oară

Cu toate că pe parcursul emisiunii și-au spus adio, cei doi și-au mai oferit o șansă, iar iubirea a câștigat într-un final. Mai mult, șatena a aflat chiar în timpul participării în show, la final, că este însărcinată cu primul copil.

„Am fost stresată, nu mi-a venit nici stopul, of! Vai, atâta mi-ar mai trebui să fiu însărcinată, nu! Vreau măcar să mă liniștesc cu chestia asta că mă gândesc numai cum ar fi să fiu însărcinată acuma! Ar fi șocul vieții mele, cred că mai mare decât ce am văzut cu el, logic! Mă sperie, da, în toată nebunia mea, să am un copil… Of, ar fi șocul vieții, că eu nu pot să fac avort, Doamne ferește, mă bate Dumnezeu pentru așa ceva! Și mie mi se pare că mi s-a schimbat conformația burții.”, i-a spus Iustina Daianei la momentul respectiv, în timp ce se afla în show.

Micuța Ivana a venit pe lume pe data de 29 octombrie 2024 și le-a înseninat toate zilele părinților ei din acel moment.

Acum, Iustina Loghin a dat vestea cea mare și și-a arătat burtica de graviduță pe rețelele de socializare. Îmbracată într-o rochie roșie, ea apare alături de Cornel, ambii ținând mâna pe burtică.

„SUNT ÎNSĂRCINATĂ! 14.02.2026”, a scris Iustina în dreptul postării.

Iustina Loghin este însărcinată

Iustina Loghin este însărcinată

Fotografia a adunat rapid mii de reacții, iar fanii și prietenii au asaltat secțiunea de comentarii cu mesaje de felicitare.

VEZI ȘI:

Iustina și Cornel de la Insula iubirii au rupt turta fiicei lor. Ce a ales Ivana-Nectaria de pe tavă, spre dezamăgirea mamei sale

Iustina Luchian, fosta concurentă de la Insula Iubirii, a împlinit 28 de ani. Cu ce a surprins-o Cornel de ziua ei?

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
Click.ro
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
go4it.ro
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Gandul.ro
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!