Andra este o artistă care onorează multe concerte. Pentru a putea susține spectacolele trebuie să se asigure că are o voce puternică. Din acest motiv, ea și-a creat un ritual pe care îl urmează riguros.
România are, fără doar și poate, una dintre cele mai bune voci. Andra Măruță este cea mai îndrăgită artistă de la noi, mai ales că își susține mereu concertele programate.
Artista are un timbru excepțional. Orice interpret poate întâmpina probleme la corzile vocale, însă nu și Andra. Ea a spus că are un ritual înainte de fiecare concert de la care nu se abate niciodată.

Vedeta este mereu solicitată la diferite evenimente la care este chemată să cânte. Pentru că mereu trebuie să fie în formă, iar actul artistic să fie impecabil, Andra a declarat că are un ritual înainte de a urca pe scenă. Ea a dezvăluit într-o postare pe rețelele de socializare care este secretul ei pentru a avea corzile vocale cât mai puternice. Cântăreața a explicat că de fiecare dată bea apă și faptul că ajută la voce înainte de un act muzical nu este un mit, ci este chiar benefic și recomandat.
Este chiar indicată. Unii zic că poți să bei și ceva care să îți amorțească corzile vocale, dar noi nu încercăm chestiile astea, noi bem apă. Adică, gen whisky sau țuică, unii beau asta, mulți artiști spun că te ajută la… (n.r. – oferă energie). Apa, tată! Tratează corzile vocale. Ne face bine, ne facem bine de la apă, a spus iubita artistă.
Anul trecut, după moartea maestrului Horia Moculescu, a transmis un mesaj special. Ea se numără printre artiștii care au colaborat cu el. Interpreta a mărturisit atunci că Horia Moculescu mereu o aprecia pentru ceea ce face.
Ieri ne-am despărțit de un om minunat. Maestrul Horia Moculescu a plecat dintre noi, dar rămâne pentru totdeauna in sufletul meu! Pentru mine, Horia Moculescu a fost mai mult decât un compozitor excepțional. A fost un om pe care l-am apreciat sincer, un om de la care aveai mereu ceva de învățat. Fiecare discuție cu el era o lecție despre muzică, despre viață, despre bun-simț și despre cum să rămâi om, indiferent de vremuri.
Mă bucur că m-a sunat de atâtea ori doar ca să-mi spună o vorbă bună, să-mi spună că apreciază ce fac, că îl bucură un proiect sau o idee. Gesturile astea rămân. O să le port cu mine toată viața. Ieri am pierdut un artist imens, un om cu spirit, cu umor, cu atâta eleganță în felul de a fi. Dar câștigăm pentru totdeauna muzica lui, generozitatea lui, amintirile cu el. Drum lin, Maestre. Mulțumim pentru tot ce ați lăsat în urmă. Nu vă vom uita niciodată!, a spus Andra Măruță.
Andra Măruță a mărturisit ce truc are pentru a slăbi: „Vreau să mai dau 6 kilograme jos”