Despăgubiri de 14.000 de euro pentru un angajat al unui supermarket. Motivul este ireal

Despăgubiri de 14.000 de euro pentru un angajat al unui supermarket. Motivul este ireal
Foto: Freepik

Un manager al unui supermarket cunoscut din Marea Britanie a obținut aproape 14.000 de euro despăgubiri după ce a fost omis dintr-o postare publicată pe Facebook de superiorul său, cu ocazia Zilei Internaționale a Bărbaților.

Situația a atras atenția opiniei publice, deoarece angajatul se afla în concediu medical, iar gestul șefului a fost interpretat drept excludere intenționată.

Despăgubiri de 14.000 de euro pentru un angajat al unui supermarket

Darren Cooper era în concediu medical din cauza anxietății în momentul în care directorul regional al lanțului Sainsbury’s a distribuit pe rețelele sociale un mesaj în care îi aprecia pe bărbații care „se prezintă la muncă în fiecare zi, își pun ecusonul cu numele și oferă sprijin, îndrumare și leadership”.

De asemenea, postarea superiorului său era însoțită de o fotografie cu toți managerii de magazin din regiune, fiecare fiind etichetat, cu excepția lui Cooper.

Şeful lui a uitat să îi ureze “La mulţi ani” pe Facebook

În fața tribunalului pentru litigii de muncă din Cardiff, bărbatul a explicat că s-a simțit „exclus” și „umilit” când a observat că nu fusese menționat în mesajul public. Instanța i-a dat dreptate, considerând că situația a reprezentat o formă de hărțuire legată de dizabilitate și un tratament nefavorabil cauzat de circumstanțele asociate acesteia.

Tribunalul a stabilit că Darren Cooper va primi 11.852 de lire sterline despăgubire, dintre care 7.500 de lire pentru prejudiciu moral. Totuși, acuzațiile privind discriminarea pe motiv de dizabilitate și concedierea abuzivă au fost respinse.

CITEŞTE ŞI: Ce salariu are o casieriță STB. O angajată a dezvăluit cât primește lunar

Cât câștigă un curier moldovean în Italia. Muncește doar 3 zile pe săptămână

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gabriela Cristea, adevărul gol-goluț despre efectele adverse pe care le-a avut dupa injecțiile pentru slăbit: „Eu nu recomand”. Ce alimente i-au făcut rău
Click.ro
Gabriela Cristea, adevărul gol-goluț despre efectele adverse pe care le-a avut dupa injecțiile pentru slăbit: „Eu nu recomand”. Ce alimente i-au făcut rău
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Șură veche de un secol, transformată într-un cochet hotel în stil scandinav. Proiectul unui antreprenor din Ardeal atrage turiștii bandă rulantă
Gandul.ro
Șură veche de un secol, transformată într-un cochet hotel în stil scandinav. Proiectul unui antreprenor din Ardeal atrage turiștii bandă rulantă
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli