Ce pățesc rusoaicele care nu vor să aibă copii. Noua regulă stârnește controverse

Ce pățesc rusoaicele care nu vor să aibă copii. Noua regulă stârnește controverse
Ce pățesc rusoaicele care nu vor să facă copii/sursă foto: Pixabay

Rusia introduce o nouă regulă în rândul femeilor care nu își doresc copii. Oficialii au luat decizia în urma studiilor care arată că tot mai puține femei vor să rămână însărcinate.

Femeile din Rusia nu își mai doresc să devină mame. Rata celor care își măresc familia este din ce în ce mai mică. Ministrul Sănătății din Rusia ia măsuri drastice. Cele care în timpul unui consult anual vor spune că nu își doresc deloc copii vor fi trimise la psiholog clinician.

Ce pățesc rusoaicele care nu vor să rămână însărcinate

Conform unui studiu analizat de TASS, rusoaicele cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani își doresc din ce în ce mai puțini copii. Ele vor fi chemate anual la evaluări ale sănătății reproductive. Dacă în cadrul ședinței ele vor spune că nu își doresc deloc copii vor fi trimise la psiholog pentru a le face să își schimbe părerea. Noua politică este introdusă pentru femeile fertile, dar și bărbații sunt invitați la aceste evaluări. Ei însă, vor avea parte doar de o testare fizică și nu vor fi redirecționați către consiliere psihologică.

De ce s-a introdus această politică

Măsura vine în urma unei scăderi istorice a natalității. Rata din prezent este de aproximativ 1,4 copii per femeie, adică cu mult sub pragul de 2,1 necesar pentru a menține stabilă populația Rusiei. În acest moment, este cea mai mare scădere din ultimii 200 de ani. În plus, președintele țării, Vladimir Putin a explicat de mai multe ori că există probleme din punct de vedere demografic. El descrie asta drept o amenințare majoră. Ba mai mult, el amenința populația în anul 2024, că dacă nu va crește natalitatea, Rusia se va confrunta cu „extincţia”.

De asemenea, Ministrul Sănătății a precizat în documentul publicat și importanța tratării imediate a afecțiunilor care pot cauza infertilitatea. Printre acestea se numără bolile endocrine, cardiovasculare sau chiar infecțiile cronice sau cele cu transmitere sexuală. Totodată, documentul mai menționează că problemele legate de obezitate pot afecta semnificativ fertilitatea femeilor. Chiar și subponderalitatea poate fi o problemă gravă și poate îngreuna procesul unei sarcini. Femeile care nu au afecțiuni ginecologice, dar se confruntă cu astfel de riscuri, vor primi recomandări din partea medicilor pentru corectarea lor.

VEZI ȘI: Femeile care au mai mulți copii îmbătrânesc prematur? Ce spun specialiștii

Cum se acordă concediul prental. Câte luni trebuie să ai muncite înainte

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Click.ro
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Avertismentul Rusiei pentru țările europene: „Fabricile de armament care furnizează Ucrainei sunt ținte militare legitime”
Gandul.ro
Avertismentul Rusiei pentru țările europene: „Fabricile de armament care furnizează Ucrainei sunt ținte militare legitime”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!