Cum ar fi căzut băiețelul de 5 ani de la etajul 9 al blocului din nordul Capitalei. Cine l-ar fi împins, de fapt

Ce s-a întâmplat cu băiețelul de 5 ani, de fapt

Apar informații noi în cazul copilului de 5 ani care a murit după ce a căzut de la etajul unui bloc din nordul Capitalei. Deși inițial incidentul a fost considerat un posibil accident, ancheta a luat o turnură dramatică, iar suspiciunile se îndreaptă acum către mama copilului.

Potrivit martorilor din imobil, femeia ar fi avut probleme psihice cunoscute și ar mai fi manifestat comportamente periculoase în trecut. Vecinii susțin că tragedia de duminică după-amiază nu ar fi fost întâmplătoare, existând indicii că băiețelul ar fi fost aruncat pe geam.

Mai mult, aceștia povestesc că, imediat după incident, mama nu părea afectată de cele întâmplate, comportamentul ei fiind descris ca fiind detașat și neobișnuit.

FOTO: Profimedia

Mama copilului este anchetată

Oamenii care locuiesc în bloc spun că nu ar fi fost primul episod de acest fel. Cu doar câteva zile înainte, femeia ar fi fost văzută pe balcon împreună cu copilul, într-o situație care i-a alarmat pe vecini, existând suspiciuni că ar fi încercat atunci să îi facă rău.

La scurt timp după acel moment, aceasta ar fi publicat pe rețelele de socializare un mesaj tulburător, în care făcea referire la moartea copilului și la propria sa mamă, decedată recent. Apropiatii familiei susțin că, după pierderea suferită în urmă cu aproximativ o lună și jumătate, starea femeii s-ar fi degradat vizibil.

În zonă, conflictele nu erau o noutate, iar poliția ar fi intervenit de mai multe ori la adresa respectivă. De asemenea, există informații că femeia obișnuia să se izoleze în locuință împreună cu copilul.

În prezent, aceasta este internată la Spitalul de Psihiatrie Obregia și nu a putut fi audiată, fiind în stare de șoc. Anchetatorii continuă cercetările și iau în calcul atât varianta unui accident, cât și pe cea a unei fapte intenționate. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru tentativă de omor.

CITEȘTE ȘI: Accident în fața Spitalului Grigore Alexandrescu. O ambulanță și mai multe mașini au fost avariate

Marco, un tânăr de doar 19 ani, a murit într-un accident cumplit. Apelul făcut de familia îndoliată: ”Venim cu o rugăminte”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Click.ro
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Gandul.ro
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!