Pâine albă sau neagră? Mihaela Bilic explică care este mai sănătoasă

Pâine albă sau neagră? Mihaela Bilic explică care este mai sănătoasă
Pâine albă sau neagră? Mihaela Bilic explică care este mai sănătoasă. Foto: Facebook

Mihaela Bilic, una dintre cele mai cunoscute nutriționiste din România, a discutat recent despre consumul de pâine și despre modul în care acest aliment de bază a ajuns să fie perceput greșit de o parte a publicului.

Specialista a subliniat că pâinea, indiferent de tipul ei, nu ar trebui demonizată și că rolul ei în alimentație rămâne unul important.

Pâine albă sau neagră?

Aceasta a explicat că dezbaterile legate de gluten, cereale și alimentele de bază au creat confuzie, deși acestea au făcut parte dintotdeauna din dieta oamenilor.

„Pot să spun o poveste despre pâine, despre gluten și despre cereale, care ne ne ține aici o săptămână. Toate alimentele de bază au fost puse sub semnul întrebării și acum noi trebuie să venim cu niște argumente… de ce să mănânce lumea pâine, lapte, carne, ouă! Deci, e o chestiune stupidă și n-am cum să aduc eu argumente acolo unde nu e normal să nu mâncăm pâine. Orice lucru e mai bun cu pâine și, de ce unii oamenii o consideră dușman, habar nu am. Fiecare să fie pe păcatele lui și pe vina lui.”

Nutriționista a reamintit că pâinea este o sursă simplă de carbohidrați și că poate face parte dintr-o farfurie echilibrată, alături de legume și proteine. Mihaela Bilic a atras atenția că eliminarea excesivă a produselor făinoase, din dorința de a slăbi, a dus în timp la dezechilibre ale microbiotei intestinale.

„Pâinea, că e albă, că e neagră, că e cu chimen sau cu semințe, cu ce vreți voi, cu nucă… este important că avem o farfurie ideală, care trebuie umplută, dar jumătate din ea trebuie să fie legume, un sfert să fie proteine, carne, pește, o brânză și un sfert să fie carbohidrați, adică pâine, paste sau cartofi. Și atunci pâinea a devenit un «dușman», acolo unde ea este o banală sursă de amidon (…) Iar, înainte, oamenii mâncau pâine cu ceva pentru că, săracii, n-aveau ce să pună pe pâine.”

Mihaela Bilic explică care este mai sănătoasă

Mihaela Bilic a remarcat și schimbarea comportamentului alimentar, observând că mulți oameni consumă acum cantități mari de alimente bogate în grăsimi și proteine, evitând pâinea din motive estetice, nu medicale.

„Acum, noi punem pâinea «la colț» și mâncăm pachetul tot, bucata mare de telemea o mâncăm fără pâine, ca să nu ne îngrășăm. Deci, sunt niște aspecte amuzante, dar care combină de fapt informațiile și care au ca obiectiv principal, din păcate, silueta mai mult decât sănătatea.”

În ceea ce privește alegerea între pâine albă și pâine neagră, nutriționista spune că diferența ține mai mult de gust și de preferințe, nu de un avantaj nutrițional major. Aceasta a atras atenția și asupra faptului că fibrele din cereale pot fi iritante pentru sistemul digestiv, iar sursele alternative pot fi chiar mai bogate.

„Amândouă sunt la fel de prezente și de bine asortate cu mâncarea și nu se exclud. (…) Dar, atenție, fibrele din cereale sunt niște fibre care sunt agresive, indigeste, și prea multe fibre din cereale pot să ducă mai degrabă la probleme intestinale. Deci nu doar în cereale sunt fibrele. Avem în ciocolata neagră 12 g de fibre și în pâinea cu tărâțe doar 5-6 g, deci putem să ne alegem sursa de fibre, să fie pe placul nostru și nu trebuie să ne îndopăm cu pâine neagră, crezând că în îngrașă mai puțin, că de îngrășat, îngrașă la fel”, a precizat Mihaela Bilic.

CITEŞTE ŞI: Planta banală pe lângă care trecem zilnic ar putea produce energie mai ieftină decât petrolul. Puțini știu ce ascunde

Pasionat de grădinărit, un bărbat a plantat semințe de roșii dintr-un burger de la McDonald’s. Ireal ce s-a întâmplat 3 luni mai târziu

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Prosport.ro
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
Click.ro
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!