George Zafiu face o schimbare majoră în cariera sa. După doi ani de activitate în cadrul echipei Radio Impuls a decis să se retragă. Decizia pe care a luat-o are legătură cu alte proiecte personale, iar vestea a fost anunțată printr-un mesaj emoționant.
George Zafiu face un pas important în viața sa. Acesta a anunțat că nu va mai face parte din echipa Radio Impuls. Ce l-a determinat să facă asta este că are nevoie de o pauză, dar și să se concentreze pe alte proiecte personale. El le-a spus fanilor despre schimbare prin intermediul unui mesaj postat pe rețelele de socializare.

Omul de radio are în spate o carieră îndelungată. Acesta s-a alăturat echipei de radio în urmă cu doi ani, iar acum a luat o decizie importantă. George Zafiu a postat pe rețelele de socializare că se va retrage de la Radio Impuls și că își va lua o pauză o perioadă bună de timp. El a explicat că vrea să se concentreze pe el și pe alte proiecte. De asemenea, el a ținut să le mulțumească ascultătorilor lui, dar și-a luat rămas bun și de la colegii de la radio.
Au trecut aproape doi ani de când am venit în echipa Radio Impuls, doi ani în care am construit alături de colegii mei lucruri foarte frumoase, cu rezultate notabile. Dar a venit timpul să iau un răgaz, un timp necesar pentru mine și proiecte personale. Le mulțumesc ascultătorilor Radio Impuls pe care i-am simțit mereu aproape și îmi iau rămas-bun de la colegii mei cărora le doresc succes mai departe, a scris el pe pagina sa de Facebook.
Realizatorul radio și-a continuat cariera acum doi ani cu Radio Impuls, după ce și-a anunțat plecarea de la Europa FM. El a bucurat oamenii prin matinalul său timp de 25 de ani. Totodată, la același post de radio a realizat timp de 12 ani programul „Europa Express”, iar pentru o perioadă bună de timp a ocupat funcția de director al postului. George Zafiu a debutat în lumea radioului în anul 1990, la Iași.
VEZI ȘI: Motivul pentru care Jador a decis să se retragă din muzică: “Asta simt acum să fac”
Demisie de răsunet în televiziune! Cunoscuta jurnalistă pleacă de la Digi24 și ajunge la Antena 1