Acasă » Știri » Andreea Sîrbu, o asistentă ATI din Târgu-Jiu, a fost găsită moartă în casă. O fetiță de 7 ani a rămas acum orfană de mamă

Andreea Sîrbu, o asistentă ATI din Târgu-Jiu, a fost găsită moartă în casă. O fetiță de 7 ani a rămas acum orfană de mamă

De: Andreea Stăncescu 06/04/2026 | 17:54
Andreea Sîrbu, o asistentă ATI din Târgu-Jiu, a fost găsită moartă în casă. O fetiță de 7 ani a rămas acum orfană de mamă
Sursa foto: Facebook

O tragedie cutremurătoare a avut loc recent, după ce o asistentă medicală în vârstă de 32 de ani a fost găsită fără viață în propria locuință. Tânăra, care activa în cadrul secției de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, a fost descoperită în apartamentul său, iar vestea a șocat atât familia, cât și colegii.

Alarma a fost dată în cursul zilei de luni, în jurul orei 11:40, când tatăl femeii a sunat la numărul de urgență după ce a făcut descoperirea tragică. La fața locului au intervenit rapid echipaje de poliție și ambulanță, însă, în ciuda eforturilor depuse de medici pentru resuscitare, viața acesteia nu a mai putut fi salvată.

Sursa foto: Facebook

Femeia de 32 de ani a fost găsită fără viață

Sîrbu Andreea Georgiana, cunoscută drept o persoană dedicată meseriei sale, lucra ca asistentă în secția ATI, unde îngrijea pacienți în stare critică. În plan personal, trecea printr-o perioadă dificilă, fiind divorțată și implicată într-un conflict legat de custodia fiicei sale de 7 ani. Deși obținuse recent custodia, apropiații susțin că exista o teamă constantă că situația s-ar putea schimba, în urma unui nou proces deschis de fostul partener.

Primele verificări ale anchetatorilor nu au indicat urme de violență pe corpul femeii. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj pentru efectuarea necropsiei, care va stabili cu exactitate cauza decesului.

Conform procedurilor, polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a clarifica toate circumstanțele în care s-a produs acest eveniment tragic.

CITEȘTE ȘI: El este Laurențiu, pompierul care a murit carbonizat în propria locuință. Doi copii au rămas orfani de tată

Cine l-a ucis, de fapt, pe medicul anestezist Cristian Staicu. O femeie a mărturisit tot

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News