Produsele care se vor scumpi după Paște. Lista alimentelor

Produsele care se vor scumpi după Paște. Lista alimentelor
Sursa foto: Freepik

După perioada Sărbătorilor Pascale, sunt așteptate noi scumpiri la alimentele de bază în România. Țara noastră continuă să se afle în topul european al creșterilor de prețuri. În același timp, producătorii trag un semnal de alarmă și spun că tendința de majorare ar putea continua, inclusiv din cauza tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu.

Printre alimentele care ar putea înregistra creșteri importante de preț după Paște se află pâinea, carnea și legumele.

„Mai există şi problema faptului că nu creşte economia, nu cresc comenzile la nivelul companiilor private. Ceea ce pune în dificultate antreprenorul atunci când vine vorba de creşterea veniturilor”, a declarat economistul Cristian Păun, profesor la Academia de Studii Economice din București, pentru Antena 3.

Banca Națională a României estimează că inflația va rămâne la un nivel ridicat în perioada următoare. Totul se întâmplă pe fondul presiunilor economice și al influențelor venite inclusiv din zona geopolitică, precum conflictul din Orientul Mijlociu.

În acest context, efectele se resimt deja în bugetele populației. În medie, românii ajung să cheltuie aproximativ 1.400 de lei pe lună pentru alimente, cu circa 100 de lei mai mult decât anul trecut, iar tendința de creștere continuă.

Sursa foto: Pixabay

Pâinea, mai scumpă cu 10%

Producătorii trag un semnal de alarmă și susțin că, imediat după Paște, ar putea apărea noi majorări de prețuri în lanț, în special din cauza creșterii costurilor de transport și producție, influențate în mare parte de prețul carburanților.

În fruntea listei se află pâinea, care ar putea înregistra o scumpire de aproximativ 10%, potrivit declarațiilor președintelui Romalimenta. Acest produs de bază a avut creșteri succesive de preț în ultimii ani, ajungând deja la valori ridicate. Statisticile oficiale arată că doar în ultimul an s-a scumpit tot cu circa 10%.

Totodată, legumele produse în România ar putea deveni mai scumpe cu până la 20% în cursul acestui an, pe fondul majorării costurilor cu îngrășămintele și combustibilul. Nici carnea nu este ferită de posibile creșteri de preț, acestea urmând să depindă de evoluția costurilor de-a lungul întregului lanț de producție.

CITEȘTE ȘI: Lovitură pentru bucureșteni! Călătoria cu metroul se scumpește de la 1 mai. Cât vor costa biletele

Prețuri tot mai mari la zboruri. Ce a dus la scumpirea accelerată a biletelor

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Dorel Vișan și Florin Piersic s-au împăcat la 90 de ani! De ce se certaseră, de fapt? „El e boierul, eu sunt țăranul!”
Click.ro
Dorel Vișan și Florin Piersic s-au împăcat la 90 de ani! De ce se certaseră, de fapt? „El e boierul, eu sunt țăranul!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Se întoarce Victor Ponta în Guvern? Fostul premier este în discuții avansate cu Luca Niculescu pentru două portofolii mari – SURSE
Gandul.ro
Se întoarce Victor Ponta în Guvern? Fostul premier este în discuții avansate cu Luca Niculescu pentru două portofolii mari – SURSE
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta