Adela Popescu și Radu Vâlcan, acasă la Mihaela Rădulescu. Cum arată vila spectaculoasă din Monaco

Adela Popescu și Radu Vâlcan, vizită la reședința de lux a Mihaelei Rădulescu din Monaco. Cum arată vila spectaculoasă / Sursa foto: Social media

Adela Popescu și Radu Vâlcan au „evadat” pentru câteva zile pe Riviera Franceză, bucurându-se de o vacanță în doi, fără cei trei copii. Destinația lor a inclus și Monaco, unde au avut parte de o experiență specială, fiind găzduiți de Mihaela Rădulescu în impresionanta ei vilă.

Actrița nu a ratat ocazia și le-a arătat urmăritorilor câteva cadre din vacanță. Vedeta a mărturisit, în stilul ei degajat, că Mihaela le-a fost gazdă și le-a făcut turul locurilor, ghidându-i prin zonă ca un adevărat cunoscător.

„Mihaelei i s-a făcut milă de mine că a văzut că m-ai adus pe Riviera Franceză la piață și prin pietre (nr. Radu Vâlcan) și a zis bă, nene, nu se poate să fim în locul ăsta ieșit din comun și să nu. Ea este ghid local, nu cel mai scump, adică nu ne-a costat mult. Nu am dat prea mulți bani pentru servicii de genul ăsta”, le-a spus actrița urmăritorilor de pe Instagram.

Cum arată vila din Monaco a Mihaelei Rădulescu

Imaginile realizate la exterior surprind o proprietate impresionantă. Aceasta este amplasată într-o zonă selectă, înconjurată de vegetație specifică Mediteranei și cu vedere către colinele din apropiere.

Sursa foto: captura video

Clădirea impresionează printr-un design rafinat, în tonuri calde de crem și piersică, puse în valoare de balcoane albe și detalii clasice, ce amintesc de eleganța sudului Franței.

La exterior, punctul de atracție este piscina amplă, cu linii curbe. Aceasta captează culorile apusului și creează o atmosferă relaxantă și sofisticată. Terasa largă, finisată cu piatră deschisă, include și un spațiu de luat masa în aer liber, dotat cu o masă lungă și scaune moderne, perfect pentru întâlniri și seri petrecute în compania celor dragi.

Un foișor elegant, sprijinit pe coloane albe, completează armonios decorul și aduce un plus de eleganță. În același timp, ușile ample, prevăzute cu obloane albe, se deschid larg spre interior, permițând luminii naturale să pătrundă din plin. Palmierii și vegetația ornamentală întregesc decorul, conturând acea atmosferă de vacanță continuă, specifică Monaco-ului.

Dincolo de opulența locuinței, un element din imagini iese în evidență: Mihaela Rădulescu apare îmbrăcată integral în negru. Alegerea vestimentară ar putea sugera că încă resimte pierderea partenerului său. Felix Baumgartner s-a stins din viață pe 17 iulie anul trecut, în urma unui accident de parapantă.

CITEȘTE: Imagini uluitoare cu locuința Mihaelei Rădulescu de la Monaco. Aici a locuit alături de Felix

Imagine rară cu Mihaela Rădulescu și părinții lui Felix Baumgartner. Nimic nu prevestea războiul

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Prosport.ro
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mihai Trăistariu, șocat de prețurile din bazarul din Istanbul, de unde Marcel Ciolacu a cumpărat blana cu bucluc: „S-au scumpit toate”
Click.ro
Mihai Trăistariu, șocat de prețurile din bazarul din Istanbul, de unde Marcel Ciolacu a cumpărat blana cu bucluc: „S-au scumpit toate”
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Digi 24
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Digi24
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Ce înseamnă înfrângerea lui Trump care se prefigurează și cum va arăta războiul politic. Ce le poate face Trump democraților și democrații lui
Gandul.ro
Ce înseamnă înfrângerea lui Trump care se prefigurează și cum va arăta războiul politic. Ce le poate face Trump democraților și democrații lui
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!
Mediafax Spania
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!