Noaptea muzeelor revine! Ce evenimente și expoziții poți vizita în București, pe 23 mai

Noaptea muzeelor revine! Ce evenimente și expoziții poți vizita în București, pe 23 mai
Muzeul Național Cotroceni/ sursa foto: facebook

Noaptea Muzeelor revine și în acest an. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 23 mai și se va desfășura în toată țara. Oamenii pot vizita peste 225 de muzee și instituții culturale din România, iar intrarea este fie gratis, fie la preț redus. Unele dintre ele dispun de tururi ghidate și activități speciale. 

Noaptea Muzeelor este un eveniment important așteptat cu nerăbdare de români. Acesta se desfășoară anual și a ajuns la cea de-a 22-a ediție. Proiectul a fost inițiat sub coordonarea Consiliului Europei și de Rețeaua Europeană a Organizațiilor Muzeale. În 2026, organizatorii au propus un program extins, potrivit pentru toate vârstele. Astfel, în București, oamenii sunt așteptați în număr foarte mare pentru a lua parte la diferite activități interesante.

Ce poți vizita în Capitală la Noaptea Muzeelor 2026

Ediția din acest an va avea loc sâmbătă, 23 mai și se va organiza în toată țara. În București, de exemplu, doritorii pot vizita în jur de 10 muzee sau instituții culturale. Printre cele mai importante se numără chiar Muzeul Național Cotroceni. Accesul este permis între orele 17:00 și 23:00, iar vizitatorii pot vedea Saloanele Regale și Spațiile Medievale ale ansamblului Cotroceni. De asemenea, vor fi expuse și galerii temporare dedicate patrimoniului istoric și cultural. Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa oferă oamenilor privilegiul de a vedea expoziția dedicată fluturilor. Intrarea va fi disponibilă de la ora 13:00 și se va închide la 22:00.

Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București oferă tururi ghidate gratuite organizate la fiecare 30 de minute, între orele 18:00 și 24:00. Universitatea Națională de Arte din București susține „Noaptea Atelierelor”, care va avea loc între orele 18:00 și 01:00. Vizitatorii vor avea parte și aici de tururi ghidate gratuite și demonstrații artistice live. Muzeul Micul Paris este una dintre atracțiile principale. Va putea fi vizitat între orele 20:00 și 03:00, iar intrarea se face pe baza unui bilet care va fi redus la prețul de 15 lei. Aici, oamenii vor avea parte de un tur organizat la fiecare 20 de minute și vor vedea o parte din Bucureștiul de altă dată.

Celelalte muzee sau instituții culturale disponibile sunt Palatul Șuțu, Muzeul Ororilor Comunismului în România, Casa Universităților București, Reptiland, Muzeul Național al Pompierilor Foișorului de Foc și Arhivele Naționale ale României.

VEZI ȘI: Coiful de la Coțofenești revine în România: Când și unde poate fi văzut artefactul getic

Luvrul surprinde lumea modei: „Mona Lisa” apare pe o rochie realizată din puzzle

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Click.ro
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Gandul.ro
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!