Acasă » Știri » Tragedie pe Centura Est a Clujului. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident grav

Tragedie pe Centura Est a Clujului. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident grav

De: Paul Hangerli 11/05/2026 | 23:30
Tragedie pe Centura Est a Clujului. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident grav
Accident pe centura Clujului, sursa- colaj CANCAN.RO

Un bărbat de 66 de ani și-a pierdut viața, iar un altul a fost rănit, luni după-amiază, în urma unui grav accident rutier produs pe Centura Ocolitoare Est a municipiului Cluj-Napoca, pe direcția Bulevardul Muncii-Apahida.

În coliziune au fost implicate un autoturism și un ansamblu de vehicule format din cap tractor și cisternă. Traficul în zonă a fost complet blocat timp de mai multe ore.

Impact violent pe DN VOCNE

Accidentul s-a produs în jurul orei 15:00, pe DN VOCNE, cunoscut drept Centura Est a Clujului. La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.

Potrivit ISU Cluj, în autoturism se afla o persoană încarcerată, iar salvatorii au intervenit pentru extragerea victimei dintre fiarele contorsionate. Aceștia au transmis:

„Victima a fost extrasă, este vorba despre un bărbat, care se afla în stop cardio-respirator. Echipajele au aplicat manevre de resuscitare”

În ciuda eforturilor depuse de medici și paramedici, victima nu a mai putut fi salvată.

„Din nefericire, în ciuda tuturor eforturilor depuse, a fost declarat decesul bărbatului”, a precizat ISU Cluj.

Un pasager a ajuns la spital

În urma accidentului, un alt bărbat, aflat în autoturism, a fost rănit și a primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Autoritățile au precizat că nu au existat scurgeri de combustibil din cisternă, astfel că nu s-a impus evacuarea zonei sau măsuri speciale de protecție.

Primele cercetări ale polițiștilor indică faptul că autoturismul ar fi ajuns pe sensul opus de mers înaintea impactului fatal. IPJ Cluj a transmis:

„Din primele cercetări a rezultat că un autoturism condus de un bărbat de 66 de ani, din comuna Jucu, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, în condiții ce urmează a se stabili în cadrul cercetărilor, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule care circula din contrasens, condus de un bărbat de 47 de ani, din județul Bihor”

Potrivit aceleiași surse, șoferul autoturismului a decedat în urma impactului, iar pasagerul de 54 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Șoferul cisternei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Trafic blocat pe Centura Est

Centrul Infotrafic al Poliției Române a anunțat că circulația rutieră pe DN VOCNE a fost complet oprită pentru intervenția echipajelor și efectuarea cercetărilor la fața locului.

Traficul urma să fie reluat după ora 17:30, după finalizarea operațiunilor de degajare și a măsurătorilor efectuate de polițiști.

Ancheta continuă pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a produs accidentul.

CITEȘTE ȘI: Alertă în Prahova după un accident feroviar mortal. Mecanicul locomotivei a fost testat imediat

Accident grav în Gorj: un bărbat a rămas încarcerat după coliziunea dintre un TIR și un autoturism. Din păcate salvatorii nu l-au putut resuscita

Recomandarea video