Chef Richard Abou Zaki are o relație incredibilă cu Alessandra, cea care l-a făcut tată pentru prima dată. Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de ani de zile, însă puțini știu cum s-au cunoscut. Juratul de la Chefi la cuțite a vorbit pentru prima dată despre iubita lui.
Richard Abou Zaki este unul dintre cei mai cunoscuți bucătari, mai ales că este singurul român care a obținut o stea Michelin. Eforturile și talentul său l-au adus la Chefi la cuțite, acolo unde este jurat, iar în acest mod a devenit mult mai cunoscut publicului. Cu toate acestea, este rezervat atunci când vine vorba de viața sa personală. De curând, a vorbit pentru prima dată mai deschis despre relația pe care o are cu Alessandra, mama copilului său.
Richard și Alessandra trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Ea l-a făcut tată pentru prima dată, iar cu asta se mândrește cel mai mult. De curând, bucătarul a vorbit în cadrul unui podcast despre cum a început totul. Acesta a recunoscut că o cunoaște de la școala gastronomică pe care a urmat-o și inițial i-a fost chiar coordonatoare.
Am cunoscut-o la școală. Era coordonatoarea mea. Este cu 13 ani mai mare decât mine. Eu aveam 18 ani și ea 31. Ne-am dus la Verona prima oară. Ea avea un partener de 5,6 ani, dar nu m-am lăsat. Am stat după ea mult, mult, până când…Ea a fost foarte importantă în tranzițiile astea ale mele cu restaurantele”, a declarat Richard Abou Zaki în cadrul unui podcast.
Pe lângă viața personală, Richard a vorbit și despre visul său cel mai mare. El a explicat că și-ar dori să îi cunoască pe frații din partea tatălui său. Chef spune că știe despre ei doar că unul dintre ei este pasionat de bucătărie și că pe sora lui o cheamă Eliza.
Dacă m-ai întreba azi care este visul meu, ți-aș spune că mi-aș dori să îmi întâlnesc frații. Știu că pe o fată o cheamă Eliza și are 18 ani. Apoi știu că mai am un frate micuț pe care îl cheamă Amir. Toți au nume de principi și regi, gen: Richard, Inimă de Leu, Eliza de la regina Elisabeta. Știu că unul dintre frați vrea să se facă bucătar. Sper ca într-o zi să îi întâlnesc, dar ei nu știu că eu exist, a mai adăugat el.
VEZI ȘI: Moment emoționant la Chefi la cuțite. Richard Abou Zaki, cuvinte speciale pentru Florinel