Cum funcționa, în realitate, celebra „taxă de protecție”. Mircea Nebunu face dezvăluiri neștiute!

Serialul „Cămătarii”, difuzat pe Pro TV și Voyo, scoate la iveală detalii incredibile despre regulile nescrise ale lumii interlope. Într-unul dintre cele mai intense momente ale producției, fostul procuror Paul Dumitriu și Mircea Nebunu au explicat cum funcționa, în realitate, celebra „taxă de protecție”. CANCAN.ro are toate detaliile!

Potrivit fostului procuror, victimele unor astfel de practici nu erau, de cele mai multe ori, oameni obișnuiți. În multe situații, cei vizați erau chiar persoane care desfășurau alte activități ilegale și aveau nevoie de protecție.

„Victimele acestor infracțiuni de taxă de protecție sunt tot cei care operează în lumea infracțională. De exemplu, un bar sau un restaurant care, dincolo de activitatea comercială propriu-zisă, desfășoară activități de prostituție sau evaziune fiscală. Și atunci, cumva, cel care este liderul zonei respective, liderul interlop al zonei respective, își trimite locotenenții și spune: «Știu că tu faci prostituție. Partea cutare mi-o dai mie. Ai protecție și din partea mea și vezi că îl cunosc și pe cutare din poliție, care îți asigură și el protecție.»”

Paul Dumitriu a explicat că liderii interlopi știau foarte bine ce se întâmpla în teritoriul lor și profitau de vulnerabilitățile celor implicați în afaceri ilegale. În multe cazuri, oamenii acceptau să plătească tocmai pentru a-și putea continua activitățile fără alte probleme.

„Victimele acestor infracțiuni de taxă de protecție sunt tot cei care operează în lumea infracțională.”

Cum opera clanul Sportivilor cu „taxa de protecție”

De cealaltă parte, Mircea Nebunu a descris una dintre metodele prin care se obțineau banii. Liderul clanului Sportivilor a povestit că uneori întreaga scenă era regizată pentru a-l speria pe cel vizat.

„Eu te cunoșteam pe tine, puneam alt băiat să vină cu el și eu veneam pentru tine. Cum ar veni, în situații de astea, și ăla se făcea că scoate sabia, iar eu spuneam: «Bă, stai așa, lasă că răspund eu pentru el!» Hai să-i dai banii și asta a fost.”

Potrivit lui Mircea Nebunu, apariția sa era menită să creeze impresia că salvează situația. În realitate, totul făcea parte dintr-un plan bine pus la punct, iar momentul era pregătit până la cel mai mic detaliu.

„Venea Bebe cu cincizeci de inși și eu veneam întâmplător să beau cafeaua pe la tine. Nu mai venisem de doi ani pe la birou. Și eu am venit în ziua aia și în ziua aia te-au blocat cincizeci de inși, cu săbii și cu de toate. Eu spuneam: «Bă, stai, bă, așa, că e prietenul meu!» Dacă erau tot oamenii mei, le dădeam câte o palmă. L-am pus pe unul care tremura și cu sabia în mână și i-am zis: «Cum să zic, nene Nicule, că te tai?» Când s-a așezat jos și a văzut că nu se întâmplă nimic, până la urmă ne-a dat banii. Îți dai seama ce i-a făcut el, ce n-a făcut, dar ne-a dat banii.”

Viața lui Nuțu Cămătaru poate fi descoperită și prin intermediul cărții scrise de Codin Maticiuc. Între autor și Nuțu Cămătaru s-a dezvoltat o relație apropiată pe parcursul documentării pentru volumul „Dresor de lei și de fraieri: Viața lui Nuțu Cămătaru”, proiect la care Maticiuc a lucrat timp de cinci ani și care i-a oferit acces direct în universul clanului Balint. Cartea poate fi comandată AICI.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Click.ro
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Digi 24
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Ofertă BF: Auchan vinde un TV TCL 4K de 165 cm mult sub eMAG și Flanco
go4it.ro
Ofertă BF: Auchan vinde un TV TCL 4K de 165 cm mult sub eMAG și Flanco
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Moștenirea pe care a lăsat-o Bolojan României. O listă uriașă cu datorii, restanțe și amânări de plată de peste 40 de miliarde de lei. Adică aproape 2% din PIB. Cifrele dezastrului vin chiar de la ministrul de Finanțe
Gandul.ro

Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi