Acasă » Știri » Cel mai controversat moment din cariera medicului Bogdan Marinescu, care a ajutat-o pe Adriana Iliescu să fie mamă

Cel mai controversat moment din cariera medicului Bogdan Marinescu, care a ajutat-o pe Adriana Iliescu să fie mamă

De: Denisa Crăciun 19/06/2026 | 10:11
Cel mai controversat moment din cariera medicului Bogdan Marinescu, care a ajutat-o pe Adriana Iliescu să fie mamă
Moment controversat Bogdan Marinescu/ sursa foto: Facebook

Bogdan Marinescu s-a stins din viață la 81 de ani. Acesta a fost un medic ginecolog apreciat de numeroase paciente care au ajuns în cabinetul său. Cu toate acestea, în urmă cu mai mulți ani, bărbatul a traversat o perioadă complicată din punct de vedere legal. Soția regretatului medic a mărturisit că a fost cel mai greu moment din viața lor.

Bogdan Marinescu a fost unul dintre cei mai apreciați medici ginecologi din România. Acesta a fost timp de un an Ministru al Sănătății. A primit și mai multă notorietate după ce a ajutat-o pe Adriana Iliescu să aducă pe lume o fetiță. Totuși, în urmă cu mai mulți ani, a avut un moment controversat și asta pentru că a fost o problemă de natură legală.

Cel mai controversat moment din cariera lui Bogdan Marinescu

Medicul Bogdan Marinescu a avut o carieră de succes. Cu ajutorul său, s-au adus pe lume mulți bebeluși, însă cea mai remarcată naștere a fost cea a Adrianei Iliescu, care avea șanse minime de a face copil. Totuși, în acești ani, a avut parte și de un moment controversat. În anul 2015, bărbatul a fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare și obligat de judecători să plătească despăgubiri. Totul a pornit de la un incendiu de la Maternitatea Giulești și mai mulți bebeluși au murit.

Soția acestuia, Ileana Marinescu a mărturisit că acea perioadă a fost cea mai grea de gestionat. Ea l-a privit cu admirație pe soțul ei în timp ce se împărțea între spital, acuzații și obligațiile de familie.

Au fost clipe de coșmar, pe care nici acum nu am reușit să le despășesc, în care mi-am admirat o dată în plus soțul, pentru tăria de care a dat dovadă. Eu, cel puțin, eram terminată, prăbușită, nu înțelegeam cum de i se poate întâmpla așa ceva unui om ca Bogdan. Îmi făceam probleme pentru el, pentru sănătatea lui, mă rugam să reziste, să nu i se facă rău, mai ales după intervenția de la inimă de acum câțiva ani, a declarat soția lui Bogdan Marinescu.

De asemenea, în cadrul aceluiași interviu, femeia și-a exprimat regretul față de bebelușii care au murit în timpul incendiului.

El însă se purta cu stoicism, își înfrunta soarta, dezamăgit însă de oamenii pe care-i ajutase de atâtea ori și care oricum îi întorseseră spatele..Ziua mergea la Tribunal, unde era judecat ca un criminal, iar de acolo pleca la spital și opera până seara. ACOLO era de fapt locul lui, viața lui…A fost o perioadă neagră pentru familia noastră, peste care am trecut foarte greu. Toată compasiunea mea pentru familiile acelor bebeluși, ca mamă le înțeleg perfect și le împărtășesc durerea, însă soțul meu nu avea dreptul să fie învinuit și judecat pentru ceva ce nu i se datora în niciun fel, a mai adăugat ea.

VEZI ȘI: Bogdan Marinescu a murit. Medicul a ajutat-o pe Adriana Iliescu să devină mamă la 66 de ani

Muncitor de 64 de ani, mort pe șantierul autostrăzii Sibiu-Făgăraș după o cădere de la 12 metri. Poliția și ITM au deschis anchete

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video