Brad Pitt nu are de gând să se însoare cu Ines de Ramon, actuala sa iubită, potrivit unei surse din anturajul celor două vedete. Aceasta mai susține și că iubita lui a devenit deja „parte din familie” și nu mai este privită doar ca „prietena” actorului.
Potrivit presei internaționale, actorul în vârstă de 62 de ani se iubește cu Ines de Ramon, în vârstă de 33 de ani, încă din anul 2022. Cu toate că relația dintre cei doi s-a sudat, vedetele nu au planuri de nuntă. O sursă din anturajul lui Brad Pitt, fostul soț al lui Jennifer Aniston, a declarat că actorul nu vrea să se însoare cu partenera sa.
Informația a fost publicată la mai bine de un an după ce divorțul greu de Angelina Jolie a fost finalizat. Disputele juridice ale celor doi au durat 8 ani și au fost aprige.
Potrivit sursei citate de Page Six, relația dintre Ines și familia lui Brad Pitt este foarte apropiată. Tânăra nu mai este văzută doar ca o „prietenă” și păstrează constant legătura cu frații, nepoții și nepoatele actorului de la Hollywood.
„O adoră cu toții și au primit-o cu brațele deschise încă de la început. În acest moment, o consideră practic parte din familie. Brad nu are niciun plan să se căsătorească, indiferent cât de apropiată a devenit Ines de toți membrii familiei”, a spus sursa citată.
Potrivit informațiilor care circulă peste Ocean, cei doi actori ar fi logodiți. Relația lor durează de peste 4 ani și a început cu pași mici. Cu toate acestea, niciunul dintre ei nu și-a exprimat public dorința de a face pasul cel mare, dar nici nu au confirmat zvonurile unei posibile logodne.
Relația lui Brad Pitt cu Ines de Ramon a început în anul 2022, când actorul se afla în plin divorț de Angelina Jolie. Cei doi actori și-au început relația în 2006, după ce au apărut în filmul „Mr. & Mrs. Smith” (2005) și s-au căsătorit în 2014. Din nefericire, mariajul a durat doar doi ani, iar actele de divorț au fost depuse de Angelina în 2016. Procesul dintre cei doi grei de la Hollywood s-a finalizat abia în decembrie 2024.
Cei doi actori au crescut împreună, în timpul mariajului, șase copii: Maddox (24 de ani), Pax (22 de ani), Zahara (21 de ani), Shiloh (19 ani) și gemenii Knox și Vivienne (17 ani). Dintre aceștia, doar Pax mai are o relație cu familia tatălui său.
Fiul cel mare, Maddox, a renunțat legal la numele Pitt din acte și acum poartă numele Maddox Chivan Jolie. Același lucru l-a făcut și Shiloh, în timp ce Zahara și Vivienne au renunțat – momentan – neoficial la numele Pitt.
CITEȘTE ȘI: