Ce salariu uriaș ar urma să primească Răzvan Lucescu la Qatar, după ce a plecat de la PAOK Salonic

Ce salariu uriaș ar urma să primească Răzvan Lucescu la Qatar, după ce a plecat de la PAOK Salonic
Răzvan Lucescu/ Profimedia

După despărțirea de PAOK Salonic, Răzvan Lucescu (57 de ani) a vorbit public despre motivele din spatele plecării. Mai mult, antrenorul român ar fi acceptat deja o ofertă de la Al-Sadd (Qatar), unde ar urma să semneze un contract în valoare de milioane de euro. 

După 7 ani petrecuți ca antrenor la echipa PAOK Salonic, Răzvan Lucescu a devenit cel mai de succes antrenor din întreaga istorie a clubului, reușind să câștige două titluri de campion în Grecia și două Cupe ale Greciei. Pe data de 15 iunie, presa din Grecia a anunțat finalul unuia dintre cele mai de succes cicluri din istoria clubului. Deși contractul românului este valabil până în 2027, el a decis să plece înainte de expirarea acestuia.

Ce salariu va încasa Răzvan Lucescu în Qatar

Imediat după despărțirea sa oficială de PAOK, Răzvan Lucescu a vorbit public despre decizia de a pleca de la echipa elenă. În timp ce se afla la București, conducerea clubului PAOK se afla deja în negocieri secrete cu alți antrenori, Lucescu fiind încă în funcție. Deși avea oferte de la alte cluburi care insistau să îl aibă pe banca tehnică, tehnicianul român a rămas loial echipei elene și a dorit să își onoreze contractul la bun sfârșit.

Având încă un an de contract, când a descoperit că i se caută înlocuitor pe ascuns, Răzvan Lucescu și-a dat demisia pe loc de la PAOK Salonic, renunțând la orice fel de despăgubire financiare sau clauze de reziliere pentru perioada rămasă.

„Eram la Bucureşti şi PAOK căuta un antrenor care să mă înlocuiască. Vorbeau cu alţi antrenori, ştiaţi asta? Şi ştiţi foarte bine că lumea fotbalului este mică şi toate informaţiile circulă, ajung şi la noi. Eu voiam să rămân, deşi celelalte cluburi mă presau destul de mult. Nici măcar nu am intrat în negocieri cu ele.

Nu mi-a plăcut această situaţie. Eu am avut cea mai sinceră atitudine posibilă şi, pentru că nu am primit aceeaşi sinceritate în schimb, le-am spus clar că mai am un an de contract. Am plecat de la PAOK fără să primesc despăgubiri. Iar cei care spun că am urmărit bani sunt oameni mărunţi, care nu au realizat nimic în viaţa lor. Am plecat de la PAOK după ce am fost plătit doar pentru munca pe care am prestat-o”, a declarat Răzvan Lucescu pentru presa Metrosport.

Răzvan Lucescu ar urma să semneze un contract de doi ani în valoare de 3,5 milioane de euro pe sezon, plus bonusuri de performanță, la echipa arabă Al-Sadd, campioana Qatarului. Selecționerul român i-ar lua locul italianului Roberto Mancini, care a renunțat la post sperând că va deveni, din nou, selecționerul naționalei Italiei. Românul a mai antrenat în Arabia Saudită, pe Al-Hilal, cu care a câștigat Liga Campionilor Asiei.

„Echipa qatareză Al-Sadd este acum foarte aproape de a semna un contract pe două sezoane cu antrenorul Răzvan Lucescu”, a scris jurnalistul Ahmed Ragab pe contul său de X, unde a redistribuit postarea în care anunța plecarea românului de la PAOK.

CITEȘTE ȘI: De ce nu și-a putut lua Răzvan Lucescu rămas-bun de la “Il Luce”. Regretul care îl va urmări toată viața: “Nu se poate schimba nimic”

Momentul de la priveghiul lui Mircea Lucescu care a impresionat întreaga familie. Matei Lucescu: ”N-aveam cum să ne imaginăm”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Click.ro
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Gandul.ro
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!