Bancul începutului de iulie | „Iubesc, mi-e dor, îmi lipsești”

Bancul începutului de iulie | "Iubesc, mi-e dor, îmi lipsești"
Gluma care te va amuza pe cinste

Dacă ai nevoie de o porție bună de râs, ai venit la locul potrivit. Bancurile de mai jos îți vor aduce zâmbetul pe buze și îți vor schimba ziua într-o secundă. Situația amoroasă a celor doi protagoniști este una hilară și va stârni hohote de râs.

– Salut, ce faci?
– lubesc, mi-e dor, îmi lipsești! Te visez nopțile, nu pot fără tine! Dar tu?
– Mănânc crenvurști.

Alte glume haioase

Cel mai leneş om dintr-un oraş a avut un accident: a căzut din patul în care stătea.
Un doctor a început să îl examineze şi i-a spus:
– Mi-e teamă că am o veste foarte proastă. Nu vei mai putea munci niciodată!
Leneşul, speriat, răspunde:
– Îţi mulţumesc, doctore, dar care este vestea proastă???

Doi tineri se află la vizionarea unei case pe care doresc să o cumpere şi care se află în apropierea căii ferate.
Proprietara :
– Știți, primele două săptămâni va fi mai greu, până vă obișnuiți cu zgomotul.
Blonda uitându-se la soțul ei:
– Nu-i nimic dragă, primele două săptămâni, putem dormi la mama.

O blondă obosită, răvășită, extenuată, merge la doctor:
– Domnule doctor, nu mai știu ce să mai fac, lângă blocul meu sunt o grămadă de căini. Latră toată noaptea, nu pot să dorm deloc.
-Nicio problemă, nu sunteți primul caz, luați somniferele astea, o să vă ajute, nu o să mai aveți probleme cu somnul.
Peste două săptămâni, blonda, care arată și mai rău decât prima dată, revine în cabinetul medicului. Doctorul se uită la ea perplex:
– Nu înțeleg, mă așteptam să vă văd proaspătă și odihnită.
– Odihnită?!? După ce alerg toată noaptea după câini? Și când prind câte unul, să fie el al naibii dacă vrea să înghită pastila!

Doi prieteni se întâlnesc la o bere:
– Gata, am scăpat de probleme.
– Cum așa?
– Am angajat o persoană cu 5000 de euro pe lună, care să aibă grijă de toate problemele mele.
– Păi ..și de unde faci tu rost de 5000 de euro.
– Asta e problema lui .. nu a mea!

CITEȘTE ȘI: BANCUL ZILEI | Femei singure VS femei căsătorite

BANC | Ce probleme are Bulă, de fapt

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Click.ro
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
Gandul.ro
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!