Cine a pus lanțul și șosetele pe crucea victimei lui Emil Gânj. Momentul a fost surprins de camere

Cine a pus lanțul și șosetele pe crucea victimei lui Emil Gânj. Momentul a fost surprins de camere
Mormântul Andei a fost profanat

Un caz tulburător a avut loc la cimitirul unde este înmormântată victima lui Emil Gânj. Pe crucea mormântului au fost găsite un lanț și o pereche de șosete. Camerele de supraveghere au surprins momentul, iar acum autoritățile au deschis o anchetă în acest sens.

Locuitorii din județul Mureș sunt în aceste momente cuprinși de panică. Rudele tinerei ucise de Emil Gânj au sesizat că pe crucea de la mormânt au fost puse acele obiecte. Oamenii se tem că principalul suspect ar fi chiar bărbatul care a comis fapta. Bărbatul este condamnat la închisoare pe viață, însă de un an este fugar, astfel că polițiștii nu au reușit să îl prindă.

Cine a pus lanțul și șosetele pe crucea victimei lui Emil Gânj

Incidentul s-a petrecut în localitatea Miheșu de Câmpie, acolo unde tânăra este înmormântată. Mormântul este așezat chiar lângă drum, așadar este ușor de observat. Cele care au descoperit șosetele și lanțul sunt surorile victimei, care s-au dus la cimitir pentru a se pregăti de parastas. În același loc, este montată o cameră de supraveghere, care a surprins întreg momentul.

Acolo pe stâlp este cameră pusă de Poliția Română, din păcate tot s-a întâmplat. Eu cred că Emil Gânj, pentru că în afară de el nu risca nimeni. Cred că e un fel de amenințare pentru noi și aia cu lanțul și ciorapii, eu sunt șocată, a declarat sora victimei.

Rudele și nu numai se tem că ar fi putut chiar Emil Gânj, bărbatul care a comis fapta și este căutat de un an de zile. Cumnatul tinerei spune că în afară de el nimeni nu s-ar risca pentru profanare de morminte.

Era o pereche de șosete așa agățat și cu cleme, era un par bătut, de par era legat lanțul de cruce. În afară de Emil Gânj nu avea cine să fie, că nu se riscă nimeni pentru profanare de morminte, a spus el.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, pentru a stabili cu exactitate cine a făcut acest gest. Autoritățile au ridicat mai multe probe și au deschis un dosar penal pentru profanare de morminte.

Au fost ridicate și analizate imagini surprinse de pe camerele de supraveghere. În cadrul verificărilor au fost ridicate probe și posibile mijloace de probă. În zona cimitirului, precum și în alte locuri de interes operativ, efective ale inspectoratului, cu sprijinul altor structuri, au desfășurat activități de căutare, verificare și investigare, în vederea identificării persoanei sau persoanelor implicate, a transmis Aurica Mate, purtător de cuvânt IPJ Mureș.

VEZI ȘI: Sora victimei lui Emil Gânj, obligată să poarte brățară electronică. Decizia instanței

Sora Andei, tânăra ucisă de Emil Gânj, în pericol. Trăiește în teroare din cauza fostului concubin

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!