Un bărbat în vârstă de 35 de ani din Cluj-Napoca a dispărut fără urmă. De patru zile, familia, prietenii și autoritățile îl caută neîncetat. Aceștia au apelat la ajutorul populației pentru a-l găsi.
Lehenea Ionuț Dorin a dispărut în urmă cu patru zile. Polițiștii au fost alertați la scurt timp și au început căutările alături de familie, cei apropiați și voluntari. Până în acest moment, nu l-au identificat și nici nu au găsit un indiciu care să îi ducă spre bărbat. Din acest motiv, sora lui vine din nou cu un apel public. Aceasta le cere oamenilor să le fie alături și să îi ajute cu căutările.
În ciuda eforturilor și a căutărilor fără încetare, nici până în acest moment nu l-au găsit pe bărbat. Sora lui Dorin a scris un nou mesaj în mediul online, prin care le cere locuitorilor din Cluj și nu numai să îi ajute în acest sens. Familia acestuia caută cât mai mulți voluntari și speră ca în final să îl găsească, dar mai ales să fie teafăr.
AVEM NEVOIE DE VOLUNTARI!
Fratele meu, Lehenea Ionuț Dorin, este dispărut de 4 zile și avem nevoie de cât mai mulți oameni care să ne ajute să îl găsim.
Momentan vrem să ne organizăm și să avem cât mai mulți voluntari pregătiți să ne ajute. Când vom avea o nouă rută sau o zonă în care vom continua căutările, vom anunța aici, pe grup.
Dacă aveți orice informație care ar putea ajuta la găsirea lui, vă rugăm să o scrieți pe grup! Vă rugăm să rămâneți alături de noi și să urmăriți grupul pentru următoarele informații. Orice ajutor contează enorm!
Vă mulțumim din suflet tuturor celor care se implică și ne ajută să îl găsim!, a scris sora lui Dorin.
Amintim că Dorin a plecat voluntar în data de 25 iulie, de la domiciliul său din Cluj-Napoca și nu a mai fost văzut. Autoritățile au fost alertate în data de 26 iulie, iar de atunci au început căutările și au cerut sprijinul populației.
Polițiștii au făcut publice semnalmentele lui Ionuț Dorin. Cei care îl văd sunt rugați să sune la numărul unic de urgență 112 sau să se îndrepte către cea mai apropiată secție de poliție.
Semnalmentele lui Lehenea Ionuț Dorin
Potrivit IPJ Cluj, acesta:
-are aproximativ 1,80 metri înălțime;
-cântărește aproximativ 85 de kilograme;
-este șaten, cu ochi căprui și barbă scurtă.
La momentul dispariției purta:
-tricou alb;
-pantaloni verzi;
-șlapi negri.
Ultimele cuvinte ale Anastasiei Piron. Ce i-a spus tatălui ei, cu câteva ore înainte să moară