Trei pompieri au murit în urma incendilor devastatoatre din Grecia. Mii de turiști au fost evacuați din Creta

Trei pompieri au murit în urma incendilor devastatoatre din Grecia. Mii de turiști au fost evacuați din Creta
Incendiu Grecia / Sursa foto: Profimedia

Incendiile de vegetație continuă în Grecia. Până în acest moment, trei pompieri și-au pierdut viața, iar alți mii de turiști și localnici au fost evacuați din Creta. În ultimele 24 de ore, au izbucnit 37 de incendii, potrivit Serviciului de Pompieri.

Destinația preferată de vacanță a românilor și nu numai este cuprinsă de flăcări. Trei pompieri au murit în urma mai multor incendii care au izbucnit în sudul Cretei. Doi dintre ei erau voluntari și s-au stins în timp ce luptau să stingă flăcările din apropierea localității Krya Vrysi, după ce au rămas blocați în autospecială. De asemenea, mii de turiști și localnici au fost evacuați.

Trei pompieri au murit în urma incendiilor din Grecia

Cei doi pompieri voluntari „și-au pierdut viața eroic în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu”, potrivit Serviciului de Pompieri. Aceștia spun că pierderea a fost una tragică. Cel de-al treilea pompier a murit în timp ce intervenea la un alt incendiu în apropiere de Gytheio, în Peloponez. Oficialii au explicat că l-au găsit inconștient în afara perimetrului incendiului. El a fost transportat la spital, însă în ciuda eforturilor depuse de medici, a fost constatat decesul.

Incendiul s-a răspândit rapid în mai multe localități, printre care Agia Galini, Agios Pavlos, Agios Georgios, Saktouria, Melabes, Krya Vrysi, Orni și Triopetra. Autoritățile precizează că au fost evacuate în jur de 2.000 de persoane de la una dintre cele mai mari destinații balneare din sudul Cretei. Turiștii au fost transferați la hoteluri în siguranță.

La fața locului s-au deplasat în jur de 190 de pompieri, susținuți de 40 de autospeciale, echipe terestre specializate, opt aeronave de stingere a incendiilor și elicoptere. Potrivit Serviciului de Pompieri, în ultimele 24 de ore au fost raportate 37 de incendii de vegetație pe teritoriul Greciei. Acestea au izbucnit din cauza săptămânilor cu vreme caldă și uscată, precum și de vânturi puternice.

Alte incendii ar putea să aibă loc

Autoritățile au anunțat că joi, 30 iulie, ar putea fi o zi cu risc ridicat de izbucnire a unor noi incendii. Grecia este una dintre cele mai apreciate destinații de vacanță de români și anual ajung acolo mii de turiști.

VEZI ȘI: Momente de panică în Constanța. O cisternă încărcată cu benzină a luat foc după un accident

Zeci de mii de oameni, evacuați. Incendii devastatoare în Spania și Franța

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
Gigi Becali, Giovanni Becali și Victor Pițurcă, rămași fără bani la cazino, au intrat peste „donjuanul fotbaliștilor” și l-au „jumulit” de 40.000 de dolari! EXCLUSIV
Prosport.ro
Gigi Becali, Giovanni Becali și Victor Pițurcă, rămași fără bani la cazino, au intrat peste „donjuanul fotbaliștilor” și l-au „jumulit” de 40.000 de dolari! EXCLUSIV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Reacția părinților Ramonei Păun când au aflat că vor deveni bunici. Cum se pregătește vedeta pentru venirea fetiței sale: „Am făcut astfel încât să am o minte liniștită!”
Click.ro
Reacția părinților Ramonei Păun când au aflat că vor deveni bunici. Cum se pregătește vedeta pentru venirea fetiței sale: „Am făcut astfel încât să am o minte liniștită!”
Cât ar fi costat, de fapt, blana purtată de Sorina Docuz la botezul fiului lui Simonis
Digi 24
Cât ar fi costat, de fapt, blana purtată de Sorina Docuz la botezul fiului lui Simonis
Donald Trump, fascinat de aspectul fizic al bărbaților. Pe cine consideră atrăgător și pe cine critică președintele SUA
Digi24
Donald Trump, fascinat de aspectul fizic al bărbaților. Pe cine consideră atrăgător și pe cine critică președintele SUA
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Parchetul instanței supreme intră tare peste evazioniști, contrabandiști, violatori și braconieri. Operațiunea Jupiter 6 a început cu un prim val de percheziții
Gandul.ro
Parchetul instanței supreme intră tare peste evazioniști, contrabandiști, violatori și braconieri. Operațiunea Jupiter 6 a început cu un prim val de percheziții
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat
Mediafax Spania
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat