Un caz șocant a avut loc în Reghin. Un copil de doar doi ani și-a prins mâna în aparatul de tocat. Părinții l-au dus imediat la spitalul din Târgu Mureș, iar în sala de operație au intervenit pompierii. Misiunea a fost făcută publică de Departamentul pentru Situații de Urgență în mediul online.
Postarea de pe pagina de Facebook a Departamentului pentru Situații de Urgență scoate la suprafață un caz incredibil. Un copil în vârstă de doar 2 ani a ajuns pe mâna medicilor, după ce și-a prins mâna într-o mașină de tocat. În sala de operație a spitalului din Târgu Mureș au ajuns și pompierii care au încercat să demonteze aparatul și să-i salveze brațul micuțului.
Vineri, 7 august, Departamentul pentru Situații de Urgență a transmis un mesaj emoționant în mediul online. Oficialii au vorbit despre misiunea complicată a pompierilor de a demonta aparatul și de a-i salva brațul copilului.
Când misiunea nu înseamnă doar să salvezi, ci să redai o şansă Unele intervenţii rămân în memoria unui pompier pentru mult timp. Nu pentru că sunt cele mai spectaculoase, ci pentru că, în faţa lor, se află o viaţă atât de mică şi atât de multă speranţă. Astăzi, Andrei şi Casian din cadrul Detaşamentului Târgu Mureş au fost solicitaţi pentru sprijin de descarcerare în cazul unui copil de doar 2 ani, al cărui membru superior drept a rămas prins într-o maşină de tocat. Copilul a fost transportat de la Reghin cu ambulanţa, iar la sosirea în UPU-SMURD Târgu Mureş a fost evaluat şi preluat în zona roşie. Pentru că extragerea membrului putea provoca o hemoragie importantă, s-a luat decizia ca intervenţia să fie realizată în condiţii controlate, direct în blocul operator al Pediatriei, a transmis DSU.
De asemenea, au precizat că micuțul a fost anesteziat pentru a nu simți procedura.
Apoi, într-o linişte apăsătoare, în care fiecare mişcare trebuia să fie precisă, pompierii au intrat în sala de operaţie şi au început intervenţia pentru îndepărtarea maşinii de tocat sub coordonarea medicului de chirurgie plastică. Cu răbdare, cu grijă şi cu aceeaşi determinare pe care o au la fiecare misiune, au lucrat pentru a elibera micuţul din maşina care îi prinsese mâna, a relatat sursa citată.
În final, după ce pompierii au încheiat intervenția, copilul a rămas în grija medicilor.
Uneori, cea mai importantă victorie a unui pompier nu se măsoară în incendii stinse sau oameni descarceraţi. Se măsoară într-o viaţă pentru care ai făcut tot ce ţi-a stat în putere. Respect pentru colegii noştri care, dincolo de uniformă, au fost astăzi parte dintr-un efort comun pentru salvarea unui copil, mai arată postarea.