Radu Vâlcan se întoarce în București, după o lună întreagă petrecută la casa din Șușani. Acesta a povestit în mediul online despre concluziile la care a ajuns în urma pauzei pe care a luat-o de la agitația din Capitală.
Radu Vâlcan este unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori TV din România. El și Adela Popescu dețin o casă la țară, la Șușani, acolo unde petrec adesea timpul. Acesta a stat timp de o lună departe de agitația din Capitală, însă acum se întoarce acasă. Prezentatorul TV a împărtășit cu fanii săi că timpul petrecut în natură l-a ajutat să scape de energiile negative.
Prezentatorul TV și soția sa, Adela Popescu, au stat departe unul de celălalt o lună întreagă. Nu pentru că s-ar fi certat, ci pentru că Radu Vâlcan a avut nevoie de o perioadă mai liniștită și de reconectare cu el însuși.
În plus, ea a fost nevoită să se întoarcă mai devreme în București pentru filmări. El a ajuns la niște concluzii uluitoare în această perioadă și anume că oboseala acumulată și stresul au dispărut odată cu petrecerea timpului în natură.
Azi mă întorc în București și mă tot gândesc că luna asta mi-a făcut bine într-un fel în care nu mă așteptam. Stând mult la țară, mi-am dat seama că am scăpat, încet, de multe dintre lucrurile pe care le aducem acasă fără să ne dăm seama. Nu mă refer la lucrurile pe care le punem în valiză. Ci la cele care se lipesc de noi. Mirosuri rămase în haine și în bagaje după filmări, călătorii sau seri petrecute în anumite locuri. Nervi pe care îi luăm cu noi de la alții. Agitație. Stări ciudate. O oboseală care nu pare neapărat a noastră, a scris Radu Vâlcan, pe Instagram.
De asemenea, a punctat că distanțarea de ritmul alert de la oraș l-a ajutat să se elibereze de stările negative.
Și, de multe ori, cel mai straniu este că familia le observă înaintea noastră. Cei de acasă simt că ai venit «cu ceva» înainte ca tu să-ți dai seama că porți ceva cu tine. Luna asta, la țară, parcă s-au mai desprins din ele. Poate pentru că am stat mai mult afară, poate pentru că am avut mai multă liniște, poate pentru că am fost departe de ritmul ăla nebun în care intrăm automat când suntem în oraș, a mai adăugat el.
Totodată, Radu a subliniat că va păstra lecțiile învățate în această perioadă, dar și că va încerca să nu lase agitația din București să îi afecteze din nou echilibrul emoțional.
Azi mă întorc în București. Și, dincolo de bucuria întoarcerii acasă, am și un gând pe care vreau să-l țin minte: să fiu mai atent la ce las să se lipească de mine. La locurile în care stau. La oamenii cu care îmi petrec timpul. La stările cu care intru pe ușă. Pentru că uneori aducem acasă mult mai mult decât bagajele. Și sper ca, de data asta, Bucureștiul să nu însemne că o iau de la capăt cu toate lucrurile de care tocmai am reușit să mă desprind, a conchis prezentatorul TV.
VEZI ȘI: Adela Popescu face 12.000 de pași zilnic, dar nu a slăbit. Ce i-a spus Radu Vâlcan
Adela Popescu, noi imagini din casa de la Șușani. Vedeta se bucură de liniște la țară