Andrei Rotaru a făcut dezvăluiri tulburătoare despre perioada dificilă prin care a trecut după participarea la emisiune. Invitat la Insula Iubirii Reuniuni, acesta a povestit prin ce a trecut în ultimii doi ani, iar mărturisirea sa l-a lăsat fără cuvinte chiar și pe Radu Vâlcan. Reacția prezentatorului, aflat de nouă sezoane la cârma emisiunii, a fost remarcată ulterior și de un tiktoker român.
Fostul concurent a vorbit deschis despre una dintre cele mai grele perioade din viața sa, înainte ca despărțirea definitivă de Cristina Petre să se producă. Andrei Rotaru a povestit cum fosta sa soție l-a dat dispărut, iar situația a luat o turnură neașteptată. Acesta a ajuns să fie reținut, iar ulterior a fost transportat de urgență la Spitalul Obregia, din cauza stării în care se afla.
În fața lui Radu Vâlcan, Andrei Rotaru a descris experiența trăită și momentele petrecute în spital, mărturisind că a trecut prin stări pe care cu greu le poate explica.
„Am avut niște trăiri mai extraterestre. Am ajuns într-o sală la Obregia. M-au închis cu cheia și m-au ținut acolo. Veneau încontinuu și îmi spuneau «iei medicamente sau nu iei?»”, a povestit Andrei Rotaru.
Sursa foto: Captură Antena 1Momentul a atras rapid atenția și în mediul online. Un tiktoker român a publicat un videoclip imediat după difuzarea emisiunii și a remarcat faptul că Radu Vâlcan, cunoscut pentru calmul său și pentru felul în care găsește mereu o replică potrivită, a rămas de această dată fără cuvinte.
„Băi, frate, primul om din lume care l-a blocat pe Radu Vulcan. Deci asta mă aprecia la toate sezoanele de Insula Iubirii la Radu Vulcan. Băi, improvizația și cât era el așa de stăpân pe sine, mereu avea o replică la orice. În seara asta, uite… Ia! N-o să aibă replică acum. Deci nu are replică, a zis la jumate de emisiune, a zis doar… Da, se vedea că-i traumatizat, efectiv.”, a spus TikTokerul.
