Dronă de origine necunoscută, reperată la Galaţi. Autorităţile au emis Ro-Alert

Dronă de origine necunoscută, reperată la Galaţi. Autorităţile au emis Ro-Alert
Foto: Shutterstock

Sistemul radar al Ministerului Apărării Naționale a identificat luni dimineață, 24 august, în jurul orei 6.00, semnale aeriene intermitente în spațiul Republicii Moldova, în zona Cahul. Unul dintre semnale a fost ulterior reperat în apropierea localității Târgu Bujor, județul Galați, fapt care a determinat activarea procedurilor de alertare.

Centrul Național Militar de Comandă a transmis informațiile către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, iar la ora 6.12 a fost emis un mesaj RO‑Alert pentru populația din zona vizată. Două aeronave F‑16 ale Forțelor Aeriene Române și un elicopter IAR‑330 SOCAT au fost ridicate de la sol pentru verificarea situației.

Dronă de origine necunoscută, reperată la Galaţi

Ministerul Apărării de la Chișinău a anunțat că o dronă cu origine neidentificată a pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova la ora 5.55, venind dinspre regiunea Odesa.

Aparatul a traversat sudul țării timp de aproximativ 14 minute, deplasându-se din direcția Vinogradovka spre Vulcănești, iar la ora 6.09 a ieșit din teritoriul moldovean prin zona Pașcani, îndreptându-se către România, în apropierea localității Vădești, județul Focșani. Autoritățile moldovene au restricționat temporar traficul aerian în sudul țării, măsură ridicată după aproximativ 15 minute.

Autorităţile au emis Ro-Alert

MApN a precizat că elicopterul IAR‑330 SOCAT continuă căutările în zona Târgu Bujor – Matca, însă până în acest moment nu au fost identificate resturi, urme de impact sau alte indicii care să confirme prăbușirea unui obiect pe teritoriul României. Alerta aeriană a fost închisă la ora 8.52, iar aeronavele F‑16 au revenit la Baza 86 Aeriană Borcea.

Incidentul s‑a produs în contextul atacurilor aeriene lansate de Rusia asupra Ucrainei în cursul nopții. Ministerul Apărării de la Chișinău a transmis că originea dronei nu a fost stabilită până în prezent.

„În dimineața zilei de luni, 24 august, în jurul orei 6.00, sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat semnale intermitente, în spațiul aerian al Republicii Moldova, zona Cahul. Unul din semnale a apărut ulterior în zona Târgu Bujor, județul Galați”, transmite MApN.

CITEŞTE ŞI: A fost detectată o țintă aeriană la granița cu România! A fost emis mesaj Ro-Alert în Tulcea și Galați

NATO a reacționat după incidentul din România. Avertismentul transmis după intrarea dronei în spațiul aerian

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Bianca, soția lui Cornel Păsat, își caută chirie. Cei doi sunt din nou în pragul despărțirii. „Nu sunt de acord”
Click.ro
Bianca, soția lui Cornel Păsat, își caută chirie. Cei doi sunt din nou în pragul despărțirii. „Nu sunt de acord”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!