Daniela Gyorfi, despre perioada în care era respinsă la Festivalul Mamaia. „Băi, ești prea urâtă, nu te putem filma”

Daniela Gyorfi, despre perioada în care era respinsă la Festivalul Mamaia. „Băi, ești prea urâtă, nu te putem filma”
Daniela Gyorfi

Daniela Gyorfi a primit o palmă dură chiar la începutul drumului în muzică. După ce obținuse Premiul al II-lea la Festivalul Mamaia, artista a crezut că urmează momentul ei. În schimb, a ajuns să aștepte ore întregi într-o televiziune, doar pentru ca, la final, să fie trimisă acasă. Motivul invocat a rămas întipărit în memoria ei.

Anul 1991 trebuia să fie începutul unei ascensiuni pentru Daniela Gyorfi. Premiul obținut la Festivalul Mamaia îi oferea recunoașterea de care avea nevoie și speranța că va primi mai multe apariții televizate. Numai că succesul de pe scenă nu a fost suficient pentru a-i garanta un loc în fața camerelor.

Daniela Gyorfi, umilită la începutul carierei

Pentru filmările programului de Revelion, artista a ajuns la televiziune la primele ore ale dimineții. A stat și a așteptat. Orele au trecut, alte artiste au filmat, iar Daniela a rămas în culise. Apoi, aproape de miezul nopții, a primit verdictul.

Daniela a povestit că, după o zi întreagă de așteptare, i s-a spus că nu va apărea în program. Nu pentru că nu ar fi avut un premiu important în palmares, ci din cauza aspectului fizic.

„Mă duceam la televiziune, îți dau un exemplu, da? Pentru Revelion, țin minte, am luat și eu în 91 premiul 2 la Mamaia și a trebuit… În mod normal, eram lansată și eu, nu? Da, și să filmez și eu pentru Revelion.

Daniela Gyorfi

Daniela Gyorfi

Și am venit de dimineață, de la șase, și la 12 noaptea m-au trimis acasă, că am stat după Mădălina Manole, după Loredana Groza, după toată lumea, și la mine mi-au zis: „Băi, ești prea urâtă, nu te putem filma”. Și m-au dat acasă, înțelegi? Și veneam plângând la mama… Mă uitam așa, știi, și plecam dezamăgită. La un moment dat, când ești tânăr și îți spun mai mulți, tu chiar crezi”, a povestit Daniela Gyorfi în podcastul Ioanei Ginghină.

O singură frază a fost suficientă să transforme o zi în care spera să facă un pas înainte într-o amintire dureroasă.

A izbucnit în lacrimi

Daniela Gyorfi a spus că era foarte tânără și că încerca să-și facă loc într-o industrie în care imaginea conta enorm. Repetarea unor astfel de critici a început să-i afecteze încrederea în ea. Artista a povestit că mama sa a văzut-o de nenumărate ori cu ochii în lacrimi.

„Veneam, plângeam la mama, mă uitam așa și plecam dezamăgită. La un moment dat, când ești tânăr și-ți spun mai mulți, tu chiar crezi’, a declarat artista.

În loc să renunțe, Daniela Gyorfi a continuat. A rămas în muzică, a muncit și și-a construit propria carieră, în ciuda începutului care i-a pus la încercare încrederea. Aceasta a spus că acum a ajuns să privească diferit perioada de început. La 57 de ani, artista continuă să aibă grijă de imaginea sa și a dezvăluit recent că a trecut printr-o intervenție pentru ridicarea sprâncenelor.

„Am grijă la ce mănânc! Sunt bine și o să arăt și mai bine! Mi-am făcut un lifting de ridicare a sprâncenelor. Nu am mai mers pe blefaroplastie clasică, m-am dus la Constanța, am vorbit cu doamna doctor Luminița Chivu și mi-a spus că asta îmi recomandă, un lifting de ridicare a sprâncenelor.

Mă bucur tare mult că, în sfârșit, am avut și curajul, dar și doctorul care m-a convins, știe ce trebuie să facă și sunt foarte mulțumită! A fost cu anestezie locală, am avut emoții, sunt operată de două săptămâni și aproape m-am recuperat total. Intervenția a durat puțin, cred că nici măcar două ore. Mai mult au durat măsurătorile!’, a povestit Daniela.

VEZI ȘI: Daniela Gyorfi și regulile după care și-a crescut fiica: „Sunt comunistă în sensul ăsta”
Daniela Gyorfi, totul despre aventura soţului: imaginile compromiţătoare au ajuns în presă! “Când l-am prins…”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video