Schimbări majore pentru Andrei Rotaru. După despărțirea de Cristina Petre a devenit poet: „Universul din mine”

Andrei Rotaru a devenit poet

Andrei Rotaru pare să fi intrat într-o nouă etapă a vieții după despărțirea definitivă de Cristina Petre. Fostul concurent de la Insula Iubirii și-a făcut timp pentru noi preocupări, iar una dintre ele pare să fie poezia. Recent, acesta a publicat un videoclip în care recită versuri scrise chiar de el, despre viață și căutarea propriului drum.

Andrei Rotaru și Cristina Petre au participat împreună la sezonul 8 al emisiunii Insula Iubirii, după mai bine de 12 ani de relație. Povestea lor s-a încheiat definitiv în urmă cu câteva luni, iar separarea a adus schimbări importante în viața fostului concurent.

În cadrul Insula Iubirii – Reuniuni, Andrei a făcut mai multe dezvăluiri despre perioada dificilă prin care a trecut și despre un episod care a avut loc după întoarcerea sa din Bali. Acesta a ajuns internat la Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia, după o intervenție a poliției și a unei ambulanțe la locuința sa.

Andrei Rotaru a susținut că nu a înțeles atunci cum s-a ajuns la această situație și a lăsat să se înțeleagă că fosta sa soție ar fi avut un rol în cele întâmplate.

Sursa foto: instagram

Andrei Rotaru a început să scrie poezii

După despărțire, Andrei Rotaru s-a mutat la Brașov, unde locuiește alături de părinții săi. În această perioadă, pare să își canalizeze energia către activități care îi oferă un alt mod de a-și exprima gândurile.

Poezia publicată recent vorbește despre căutarea sinelui, despre întrebările pe care le poartă în interior și despre încercarea de a găsi răspunsuri după experiențele prin care a trecut.

„Adam şi Eva.
Trezirea.
Universul din mine.
Există poveşti care se scriu.
Și există povești care își amintesc că au fost trăite.
Nu ştiu în care dintre ele se află aceasta.
Știu doar că de când mă cunosc, am păstrat în mine o întrebare la care nimeni nu mi-a putut răspunde.
Nu era despre Dumnezeu, nu era despre lume, era despre mine.
Anii întregi am căutat răspunsul în oameni, în despărțime.
Că mă poate întregi, dar fiecare drum mă aducea înapoi, în același loc, în mine.”, sunt o parte din versurile recitate.

CITEȘTE ȘI: Andrei de la Insula Iubirii, taxat grav de Deșteapta Pământului: ” ‘Te iubesc’ este o expresie!”

Cristina Petre a plătit scump ca să fie „chit” cu EX-ul! Ce datorie i-a achitat lui Andrei Rotaru

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Lucruri neștiute despre  Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Carmen Negoiță, imagini în costum de baie alături de prietena ei, Dana Săvuică: „Două femei mature, care împărtăşec pasiuni comune”
Prosport.ro
Carmen Negoiță, imagini în costum de baie alături de prietena ei, Dana Săvuică: „Două femei mature, care împărtăşec pasiuni comune”
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Așa arătau Ana Maria Mocanu și Loredana Chivu, de la „Asia Express”, 100% naturale! Cât costă operațiile lor estetice
Click.ro
Așa arătau Ana Maria Mocanu și Loredana Chivu, de la „Asia Express”, 100% naturale! Cât costă operațiile lor estetice
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria Mică 2026: Cele mai frumoase urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 8 septembrie
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria Mică 2026: Cele mai frumoase urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 8 septembrie
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Curățenia de toamnă: Dispozitivul electric Parkside a ajuns la Lidl
go4it.ro
Curățenia de toamnă: Dispozitivul electric Parkside a ajuns la Lidl
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Scrisorile disperate ale părinților victimei trimise fraților Tate: „A profanat numele și reputația noastră de familie. Am devenit ținte ale batjocurii”
Gandul.ro
Scrisorile disperate ale părinților victimei trimise fraților Tate: „A profanat numele și reputația noastră de familie. Am devenit ținte ale batjocurii”
E CEL MAI LUNG NUME de localitate! Tu l-ai putea pronunța?!
Mediafax Italia
E CEL MAI LUNG NUME de localitate! Tu l-ai putea pronunța?!
Acesta este orașul construit în interiorul unei stânci. Cum trăiesc oamenii aici?!
Mediafax Spania
Acesta este orașul construit în interiorul unei stânci. Cum trăiesc oamenii aici?!