Doliu din nou în Familia Regală a Norvegiei. Prințesa Astrid a murit la două zile după funeraliile fratelui său, Regele Harald

Sursa foto: Colaj CANCAN

Familia Regală a Norvegiei trece prin noi clipe grele, la numai două zile după funeraliile Regelui Harald al V-lea. Prințesa Astrid, sora mai mare a fostului monarh, a murit vineri la vârsta de 94 de ani. Ultima sa apariție publică a avut loc chiar la înmormântarea fratelui său.

Prințesa Astrid a Norvegiei a murit

Moartea Prințesei Astrid a fost anunțată vineri de Casa Regală norvegiană. Aceasta s-a stins din viață la numai două zile după ce participase la funeraliile fratelui său, organizate miercuri, 9 septembrie, la Oslo.

Prințesa avea 94 de ani și era sora mai mare a lui Harald, care a murit pe 28 august, la vârsta de 89 de ani, după mai bine de 35 de ani petrecuți în fruntea țării. Potrivit Reuters, funeraliile fratelui său au reprezentat ultima apariție publică a Prințesei Astrid.

Casa Regală a anunțat că drapelul de la Palatul Regal va fi coborât în bernă atât în ziua morții prințesei, cât și în ziua înmormântării sale.

Regele Haakon VIII, mesaj după moartea mătușii sale

Regele Haakon VIII a transmis un mesaj în care a amintit rolul important pe care mătușa sa l-a avut în Familia Regală și serviciul pe care aceasta l-a adus Norvegiei timp de mai multe decenii.

„De-a lungul vieții sale, Prințesa Astrid a reprezentat Casa Regală cu căldură și devotament”, a transmis monarhul.

Acesta a amintit că Astrid a fost nevoită să preia responsabilități importante încă de la o vârstă foarte tânără și că s-a preocupat în special de persoanele vulnerabile. Regele a descris-o drept loială, implicată și înzestrată cu un umor molipsitor.

„Mătușa Astrid a fost un sprijin important pentru Regele Harald și pentru noi, ceilalți membri ai familiei. Am învățat multe de la ea și nu îi era teamă să spună ceea ce gândea. Moartea ei este o mare pierdere pentru noi. Ne va lipsi”, a transmis Regele Haakon VIII.

Sursa foto: Profimedia

Prințesa Astrid s-a căsătorit în 1961 cu Johan Martin Ferner, care a murit în 2015. Cei doi au avut cinci copii: Cathrine, Benedikte, Alexander, Elisabeth și Carl-Christian.

După moartea mamei lor, cei cinci au transmis un mesaj comun, publicat de Casa Regală.

„Îți mulțumim că ai fost cea mai bună mamă pe care am fi putut-o avea. De-a lungul întregii vieți ai fost alături de noi – cu dragoste și înțelepciune, căldură și mult umor.”

CITEȘTE ȘI:

Cine este Haakon al VIII-lea, noul Rege al Norvegiei. A vrut să fugă de viața regală și visa să devină surfer profesionist

Regele Charles, omagiu emoționant după moartea vărului său, Regele Harald al V-lea. Ce mesaj a transmis

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Prosport.ro
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Ne-am nenorocit!” Adina Buzatu intervine în scandalul blănii purtate de Sorina Docuz. Reacția creatoarei de modă
Click.ro
„Ne-am nenorocit!” Adina Buzatu intervine în scandalul blănii purtate de Sorina Docuz. Reacția creatoarei de modă
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Digi 24
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Digi24
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Ce înseamnă înfrângerea lui Trump care se prefigurează și cum va arăta războiul politic. Ce le poate face Trump democraților și democrații lui
Gandul.ro
Ce înseamnă înfrângerea lui Trump care se prefigurează și cum va arăta războiul politic. Ce le poate face Trump democraților și democrații lui
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!