Dublă tragedie la metrou. Doi tineri au decis să își pună capăt zilelor la metroul din New York

Dublă tragedie la metrou. Doi tineri au decis să își pună capăt zilelor la metroul din New York
Metrou/Foto: Pexels

Doi tineri au decis să își pună capăt zilelor la metroul din New York. Tragedia a avut loc duminică, 13 septembrie, în cursul dimineții, în Downtown Manhattan. Autoritățile au deschis o anchetă în acest caz, iar până în momentul de față nu iau în calcul mai multe ipoteze.

Duminică, 13 septembrie, călătorii cu metroul din Downtown Manhattan au asistat la o dublă tragedie. Doi tineri în vârstă de 24 de ani au decis să își pună capăt zilelor. Înregistrările apărute pe camerele de supraveghere îi surprind pe cei doi pe șine, privind cu atenție garnitura.

Numele acestora rămân nepublicate, până când rudele lor vor fi anunțate. Acum, anchetatorii nu iau în calcul mai multe ipoteze și vor să afle dacă înainte de tragedie au consumat alcool sau substanțe interzise.

Doi tineri au decis să își pună capăt zilelor la metroul din New York

Bărbatul era originar din Sayreville, New Jersey, iar femeia din Dayton, New York. Aceștia se aflau lângă stația Spring Street, cu puțin înainte de ora 03:15. Camerele de supraveghere i-au surprins pe tineri în ultimele lor clipe din viață. Autoritățile au deschis o anchetă în acest caz. Polițiștii care se ocupă nu iau în calcul, cel puțin deocamdată, existența unor dovezi care să arate că cei doi au fost împinși sau că au căzut accidental pe calea ferată.

De asemenea, anchetatorii vor să stabilească dacă înainte de tragedie au consumat alcool. Stația de metrou a fost pentru scurt timp închisă. În plus, identitatea lor nu va fi dezvăluită, până când familiile nu vor fi anunțate.

Tragedie similară în urmă cu o săptămână

Moartea celor doi tineri vine la o săptămână după o altă tragedie. Moet McCallum, o angajată MTA, mamă a trei copii, a murit în timpul programului de lucru. Ea și-a pierdut viața la vârsta de 41 de ani.

Se afla la stația 161st Street-Yankee Stadium, pe calea de rulare pentru trenurile care circulă spre sud, când garnitura liniei D a ajuns în stație, în jurul orei 23:30. Tragedia a avut loc în data de 3 septembrie.

VEZI ȘI: Metroul din București, în pericol să se oprească. Metrorex are datorii uriașe la energie

Metrorex testează noi reguli pentru biciclete și trotinete în perioada 15 iulie –15 septembrie

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
Gigi Becali, Giovanni Becali și Victor Pițurcă, rămași fără bani la cazino, au intrat peste „donjuanul fotbaliștilor” și l-au „jumulit” de 40.000 de dolari! EXCLUSIV
Prosport.ro
Gigi Becali, Giovanni Becali și Victor Pițurcă, rămași fără bani la cazino, au intrat peste „donjuanul fotbaliștilor” și l-au „jumulit” de 40.000 de dolari! EXCLUSIV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Elena și Mihai Albu, poveste de dragoste cu un început neașteptat! Cine a făcut cererea în căsătorie: „Credea că e o glumă”
Click.ro
Elena și Mihai Albu, poveste de dragoste cu un început neașteptat! Cine a făcut cererea în căsătorie: „Credea că e o glumă”
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
Digi 24
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
go4it.ro
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
ANALIZĂ: Iliana Iotova a câștigat președinția Bulgariei. De ce președintele bulgar este mai puternic în stat decât președintele României, deși are mai puține atribuții
Gandul.ro
ANALIZĂ: Iliana Iotova a câștigat președinția Bulgariei. De ce președintele bulgar este mai puternic în stat decât președintele României, deși are mai puține atribuții
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani