Alina Pușcău traversează o perioadă dificilă. Aceasta este stabilită în Statele Unite ale Americii, acolo unde urmează tratamentul împotriva cancerului. De curând, fotomodelul s-a hotărât să plece împreună cu mama ei undeva departe, iar acum a dezvăluit locul în care se află.
Vestea că Alina Pușcău are cancer la sân a întristat pe toată lumea. Familia și apropiații îi sunt alături, însă cea care o sprijină necondiționat este mama ei. Cele două au ajuns în Grecia, iar pentru a-și alina suferința, vedeta a vizitat o biserică din Salonic.
Deși este optimistă că va scăpa de tumorile multiple pe care medicii i le-au descoperit, fotomodelul are nevoie de liniște și pace interioară. VEZI IMAGINI ÎN GALERIA FOTO
Locul în care a mers Alina Pușcău pentru a-și alina suferința
În aceste momente, când viața ei a luat o turnură neașteptată, Alina Pușcău caută momente de liniște și reconectare spirituală. De-a lungul timpului, cei care au vizitat-o i-au oferit cadou obiecte religioase, pe care vedeta le păstrează cu bucurie și speranță. Acum, pentru a-și alina suferința, a plecat departe de SUA și a ajuns direct în Grecia.
Modelul se încarcă acum cu energie din cele mai mărunte lucruri, iar ceea ce i-a adus și mai multă pace a fost biserica din Salonic pe care a vizitat-o împreună cu mama ei – Biserica Agios Dimitrios. Mai mult decât atât, a publicat imagini emoționante din interiorul lăcașului de cult. În dreptul fotografiilor, vedeta a scris și un mesaj inedit.
„Mulțumesc, Doamne, pentru tot!”, a scris Alina Pușcău pe rețelele de socializare.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2Falina.jpeg)
Biserica Agios Dimitrios din Salonic/ sursa foto: social media
Ce mesaj a distribuit vedeta pe pagina sa
De curând, Alina Pușcău a distribuit în mediul online un videoclip inspirațional. Mesajul transmis în videoclip este modul în care modelul se raportează la problemele de sănătate cu care se confruntă. În plus, vedeta îi îndeamnă pe urmăritori la introspecție.
„Cancerul nu este un intrus. Cancerul nu este un război care trebuie dus. Cancerul este un profesor. Cancerul vrea să fie înțeles. Cancerul este o oportunitate de a privi în interior. Cancerul este o oportunitate de a te reconstrui și de a evolua”, arăta mesajul videoclipului.