Simona Trașcă a vorbit despre Mădălina Apostol, după moartea acesteia, la Dan Capatos Show! Ba mai mult, vedeta a povestit și despre propria luptă cu depresia și despre momentul în care a ajuns la Obregia. Blondina spune că a cunoscut-o îndeaproape pe Mădălina în perioada în care aceasta avea clubul Bellagio. Vezi toate detaliile pe CANCAN.RO!
Simona a descris-o pe Mădălina drept o femeie puternică, apropiată de copii și mereu zâmbitoare. Tocmai această imagine a făcut-o să fie șocată când a aflat vestea morții sale. Vezi emisiunea integrală aici!
„Am fost apropiate, foarte apropiate în anii în care a avut clubul. Ne vedeam de câteva ori pe săptămână. Lucram împreună și eram și prietene. Eu știam că era o femeie foarte puternică. Ar fi făcut orice pentru copii. Din cauza asta am rămas foarte șocată când am aflat vestea asta. Mereu era cu zâmbetul pe buze. O femeie frumoasă, puternică. Nu aș fi crezut că este capabilă de acest gest. Nu cred 100% că pot să-mi dau o părere sigură. Cred că sunt două variante. Ori este vorba de sinucidere, ori pur și simplu a avut un moment în care nu și-a dat seama ce face. Eu am luat medicamente din alea de la Psihiatrie și știu stările în care poți să te afli și ce fac ele.”

Mădălina Apostol a fost la Mănăstire pentru a se liniști/ sursa: social media
Simona Trașcă a ajuns la Obregia
Vedeta a dezvăluit că a trecut printr-un episod extrem de dificil în urmă cu mai mulți ani. Simona a povestit că a fost internată împotriva voinței sale și a primit tratament psihiatric.
„Eu am încercat să-mi pun capăt vieții și m-au internat împotriva voinței mele, la Obregia. Am stat acolo o perioadă, am luat tratament și, când mi-au dat drumul acasă, trebuia să continui tratamentul. Tratamentul ăla nu consider că era tocmai bun pentru mine, pentru că eram ca o legumă. Eu, din copilărie, voiam să-mi pun capăt vieții și am încercat de mai multe ori până am ajuns atunci la Psihiatrie. În momentele alea de criză așa e, asta este o boală, depresia. Cât de credincioasă eram eu, nu mă mai gândeam că este păcat să te omori. Nu mă mai gândeam la copil, nu mă mai gândeam la nimic. Mi se întuneca mintea. Voiam doar să scap de viață. Un om poate să fie perfect normal. Adică să te întâlnești cu el în ziua respectivă. Poate să aibă diverse stări, iar când îl apucă criza aia că vrea să termine cu viața, nu se mai gândește nici la mamă, nici la tată, nici la copil, nici la nimic, pentru că pur și simplu nu mai gândește. În momentele alea vede o ceață.”
Fiul Simonei a schimbat totul
Simona Trașcă a povestit și momentul care a schimbat felul în care privea viața. După externare, fiul ei i-a reproșat că a aflat despre tentativa sa de la televizor.
„Când am ajuns acasă și n-a vrut să vorbească cu mine, mi-a zis: «Mami, sunt foarte supărat pe tine. A trebuit să aflu de la televizor că tu ai vrut să-și pui capăt vieții și ești la spitalul de nebuni. Păi tu te gândești la mine? Tata a murit și eu cui îi rămâneam?» Din momentul ăla, eu am știut că niciodată n-o să mai fac treaba asta. Mi-a părut atât de rău și m-am simțit atât de rău. Probleme avem toți. Mi-am dat seama că problemele se schimbă. Din cauza asta încerc să înțeleg ce s-a întâmplat cu ea, pentru că în ultimii ani nu am ținut legătura. Nu pot să-mi dau o părere foarte clară. Dacă ea avea chestiile astea, cum au spus cei apropiați ei, pot să înțeleg. Dacă a mai fost internată la Psihiatrie, pot să înțeleg că, într-un moment din ăla de criză, doamne ferește, ar fi putut să ducă la asta.”
Emisiunea integrală se poate urmări AICI:
CITEȘTE ȘI: