Prințul Marco, mărturisiri despre căsnicia cu Bianca Ghiurcă: „Mă simt foarte controlat”

Sursa foto: captură video Antena 1

Prințul Marco și Bianca Ghiurcă sunt împreună de zece ani. De trei ani au decis să devină soț și soție, dar pentru că au avut anumite îndoieli, iar concurenta este extrem de geloasă, au ajuns în Thailanda să își testeze relația. Numai că încă din primele ediții, bărbatul a comis-o, astfel că pentru Bianca nu a fost ușor. În cel mai recent episod difuzat, el a făcut noi declarații importante.

Prințul Marco a stârnit reacții în mediul online din primele ediții. Acesta a făcut o afirmație care a dat-o peste cap pe soția sa, Bianca. Acum, la prima ceremonie a focului, organizată pentru băieți, concurentul a explicat ce își dorește în relația cu partenera lui.

El a fost mai sincer ca niciodată în fața lui Radu Vâlcan și a spus ce îi lipsește, de fapt. VEZI IMAGINI ÎN GALERIA FOTO

Ce îi lipsește Prințului Marco în relația cu Bianca Ghiurcă

Primul bonfire al băieților a fost plin de emoții. Fiecare și-a privit partenera și au aflat lucruri importante despre relația lor. Prințul Marco a avut și el un cuvânt de spus înainte să vadă imagini cu Bianca, așa că fără ezitare, atunci când a fost întrebat de Radu ce îi lipsește, a răspuns că libertatea.

Încă din primele ediții, cei doi concurenți au dezvăluit că partenera lui este geloasă, ba chiar posesivă, iar asta îl deranjează pe concurent. Mai mult decât atât, a precizat că acesta este și motivul pentru care au venit la insulă, pentru a-i demonstra Biancăi că poate avea încredere în el, dar și să scape de cea mai mare problemă a relației lor.

„Doar prin durere se poate vindeca. Vreau să rezolvăm o probleme. Îmi lipsește libertatea. Mă simt sufocat în relație. Ea e super geloasă, face crize din foarte multe lucruri. Dacă eu trebuie să merg la cină cu prietenii, ea alege restaurantul, eu nu am voie. Mi se pare exagerat. Mă face să mă simt sufocat. Chestia asta mă frustrează. Am locația activată pe telefon, mă simt foarte controlat. Este o gelozie toxică”, a spus Prințul Marco.

Prințul Marco/ sursa foto: captură video Antena 1

Prințul Marco/ sursa foto: captură video Antena 1

Pe cine a ales Prințul Marco la date

Un alt moment important al serii a fost alegerea de date. Concurentul a ales-o din nou pe Gabriella Barbu, cea cu care a avut date-ul special. Prințul Marco știa că pe Bianca o va deranja prezența ispitei feminine în preajma lui, iar el este de părere că în acest mod își va face testul fără ocolișuri.

„Este singura fată, cunoscându-o pe Bianca, care poate să îi transmită teamă, frică și nervi și cu asta aș vrea să vadă, într-adevăr, cum sunt și să își vindece gelozia prin Gabriella. Am ales să merg în continuare pe ceea ce mă face să mă supun la acest test”, a afirmat concurentul.

VEZI ȘI: Cum arăta ispita Gabriella când a participat la Insula Iubirii din Spania. Câte operații estetice are, de fapt

Prințul Marco o ”comite” cu Gabriella la Insula iubirii. Imaginile care o vor înfuria pe ”Prințesa” Bianca

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia