De 16 ani în America și de 8 ani cetățean american, Anamaria Ferentz mărturisește că nu s-ar mai vedea niciodată mutată definitive în România…dar nici în America nu s-ar vedea pe vecie. De 5 ani alături de Doug și copiii lui, Anamaria Ferentz recunoaște că și-a învățat copiii vitregi cu mâncarea sănătoasă, mediteraneană plus salată de vinete și sarmale. În exclusivitate pentru CANCAN.RO, Anamaria Ferentz vorbește despre cea mai oribilă vară pe care a trăit-o, vara în care cățelul ei iubit a murit. O femeie puternică, trecută prin multe, Anamaria recunoaște că „nu am crezut că o să mai supraviețuiesc”.
Simpatica artistă ne anunță, jumate cu mândrie jumate cu tristețe, că a renunțat la mega dependența din viața ei, ciocolata. Din cauza faptului că mama ei nu știe engleză, în acești 16 ani a venit doar de două ori în vizită. De fiecare dată când Anamaria o invită, mama găsește tot felul de motive să nu ajungă, acest lucru fiind dureros pentru artistă. Un om deschis și ancorat în realitate, talentată artistă mărturisește că „situația politică din America este una total nebună și nu se exagerează”. Prețurile au explodat, galonul de benzină, iar ea nu înțelege cât mai durează această bulversare generalizată.
CANCAN.RO: Ce faci de arăți atât de bine? Mă uitam la videoclipul piesei SOS, la o ședință foto de acum câțiva ani, care e secretul tău?
Anamaria Ferentz: În primul rând dieta foarte sănătoasă, am grijă ce mănânc. Sunt vegetariană, dar mai mănânc și pește. Doug prinde pește în Alaska și astfel îi știu proveniența 100%. În America alimentele sunt pline de tot felul și de aceea sunt foarte atentă. Îmi cumpăr produse organice, chiar dacă nu pot controla. Am grijă să mănânc gătit de mine, nu semipreparat. La restaurante nu pot controla dacă au pus salată organică sau cu pesticide.
Anamaria Ferentz isi divulga dependența: „Mâncam câte 10 ciocolate odată, până mi se făcea rău”
CANCAN.RO: Sunt alimente la care ai renunțat total? Dar un viciu alimentar la care NU poți renunța în ruptul capului, ai?
Anamaria Ferentz: Da, am, la multe semipreparate am renunțat, la ciocolată… asta era dependența mea. Eu nu puteam să mănânc ca un om normal, o bucată sau o ciocolată, mâncam câte 10 ciocolate odată, până mi se făcea rău. Acum 2 luni am renunțat la ea. Este o mare realizare pentru mine, chiar dacă numai ciocolată văd în față ochilor (râde, n.red.).Un alt aliment, un guilty pleasure, că părerile sunt împărțite, este cafeaua. Nu renunț și nici nu vreau. Cafeaua este, după ciocolată, plăcerea mea numărul 1.
CANCAN.RO: S-au făcut 16 ani de când trăiești în America. Ai luat cetățenia?
Anamaria Ferentz: Nu-mi vine să cred…Sunt cetățean american din 2018, am avut noroc să am această activitate muzicală care m-a ajutat foarte mult. Am avut viză de artist, pentru abilități speciale, un dosar consistent. În 2013 am luat green card-ul și în 2018 am luat cetățenia. E mult mai ușor să fii direct american, să nu mai existe problemele cu vizele și emigranții. Măcar din punctul asta de vedere am o liniște. Am muncit destul de mult pentru tot ce am obținut.
Nici America, nici Romania: „Nu mă văd nicăieri total, pentru tot restul vieții”
CANCAN.RO: Care sunt motivele, de bun simt și de viață normală, pentru care nu te-ai mai muta niciodată înapoi în România?
Anamaria Ferentz: În general eu nu folosesc „întotdeauna” sau„ niciodată”. A doua zi se întâmplă ceva ce-ți da peste nas toate afirmațiile. Da, nu mă văd mutată total înapoi în România. Îmi place să vin, să-mi văd familia, prietenii. Deocamdată nu mă văd nicăieri total, pentru tot restul vieții. În sufletul meu nu m-am stabilit, pentru că acasă mă simt oriunde. Iubesc România pentru că m-am născut aici, iubesc America pentru ce mi-a oferit și n-aș fi putut avea în România. Diferența este de evoluție, America are un sistem social mai evoluat. Românii, însă, sunt mai calzi, mai haioși.
CANCAN.RO: Mai lucrezi în imobiliare? Știu că ai avut o perioadă în care ai făcut acest lucru.
Anamaria Ferentz: Da, încă mai fac asta, am făcut timp de mulți ani, îmi place domeniul foarte mult. Ai libertatea programului, într-un fel, vezi oameni și case. Acum lucrez doar pentru noi, avem o casă de vacanță și mă ocup de închiriatul ei, organizat, manageriat. Pe lângă altele.
O mare suferință: „De fiecare dată când o invit găsește câte un motiv să nu vină și e dureros”
CANCAN.RO: De câte ori vine mama ta în vizită? Nu v-ați gândit că, poate, ar fi bine să rămână permanent alături de voi?
Anamaria Ferentz: Ai atins o coardă sensibilă, din păcate nu de ajuns de des vine. În 2016 a venit prima dată, 3 luni și aici unde stau acum în 2022, 3 săptămâni. E foarte greu pentru ea că nu știe limba engleză, este frustrant, nu poate comunica. Familia mea este în România și familia de acum este doar americană, este complicat să stai și să traduci tot. Drumul e lung, are viața ei în România, mi-aș fi dorit să vină mai des. De fiecare dată când o invit găsește câte un motiv să nu vină și e dureros. Nu am pe nimeni aici cu mine, din familia mea de sânge.
CANCAN.RO: În mai se împlinesc 5 ani de când eșți alături de Doug. Realizezi când au trecut?
Anamaria Ferentz: Da, într-adevăr, sunt 5 ani de când suntem împreună și de când m-am mutat în Oregon. Am călătorit foarte mult, am făcut în 5 ani cât alții în 10 și au trecut foarte repede. În același timp ne simțim ca la început, ceea ce este foarte interesant. Timpul trece și dacă nu te oprește să te bucuri, să trăiești momentul respectiv, nu trece la fel de bine și repede timpul.

Anamaria Ferentz, pe stadion, în timpul Campionatului Mondial de fotbal din SUA 2026
CANCAN.RO: Îți mai aduci aminte de viața ta de dinainte de Doug?
Anamaria Ferentz: Îmi aduc aminte foarte clar pentru că, în multe ocazii, viața mea este cam aceeași. Acum casa e plină, suntem 6 persoane și un cățel. Nu mai gătesc pentru o persoană, gătesc pentru încă 5. Timpul este împărțit altfel, au mai multă nevoie de mine, organizez mai multe zile de naștere și muncesc mai mult decât înainte.
Cine își dorește familie și crede că nivelul efortului e la fel, se înșeală. Când deja sunteți mai mult efortul e mai mare, dar și totul este mult mai frumos. Dacă-ți place să ai familie atunci le iei ca atare.
CANCAN.RO: Fiecare om îi este recunoscător partenerului pentru ceva, mai ales dacă partenerul este implicat. Tu pentru ce îi ești recunoscătoare?
Anamaria Ferentz: Îi sunt foarte recunoscătoare lui Doug pentru extrem de multe lucruri. Inimă mare, generozitate, de fiecare dată când doresc să ajutăm pe cineva niciodată nu spune NU. Un om extrem de bun la suflet, sunt recunoscătoare din foarte multe puncte de vedere. Este romantic chiar dacă nu este perfect, că nimeni nu e, dar mă bucur că am întâlnit un astfel de om, cu care să-mi petrec viața și să construim atât de multe lucruri împreună.
CANCAN.RO: În orice relație mai există și certuri. La voi cum e, cine cedează primul?
Anamaria Ferentz: Noi suntem la fel, ne aprindem foarte repede și la fel de repede ne și trece. Amândoi începem, amândoi cedăm. Nu ținem supărarea, nu ne aducem aminte de certuri. Ne încontrăm pe lucruri neimportante, nu grave. De exemplu, cum poți să explici unui bărbat care nu vrea să-i spui ce să facă, să facă ceva (râde, n.red.). Suntem conștienți de cine suntem, ne cunoaștem, ne iubim și respectăm și toate certurile sunt neimportante.
CANCAN.RO: Nu ai avut o viață ușoară, ai trecut printr-un divorț urât…cum te-a convins Doug că merită să mai acorzi încredere și timp unei relații?
Anamaria Ferentz: De când l-am cunoscut mi s-a părut că este un om bărbat matur, înțelept și un bărbat cu care poți discuta orice. Poți să ai încredere că ajungi la o concluzie bună. Este trecut prin viață, prin foarte multe greutăți, știe și binele și foarte răul. Noi ne asemănăm foarte mult, din multe puncte de vedere. Apreciem grijă celuilalt și implicarea în relație, respectul, absolut totul. Pe lângă iubire și atracție fizică, pot să stai lângă o persoană dacă ai multe lucruri în comun.
O mama vitregă responsabilă: „Când i-am cunoscut nu știau să facă nimic, acum știu de toate”
CANCAN.RO: Cum arată o dimineață cu 4 adolescenți?
Anamaria Ferentz: Ca o casă în care dimineața e nebunie, toți aleargă în grabă (râde, n.red.). Aici e mai liniște, mai ales că acum au aceeași școală. Băieții sunt mari, au de la 14 la 18 ani și i-am învățat să-și facă singuri pachețelul. Când i-am cunoscut nu știau să facă nimic, acum știu de toate. Sunt de ajutor, mândri de ei, se simt foarte bine. Îi cresc în armonie, sunt iubiți, independenți, îi mai îmbrățișez când pleacă. Este foarte interesant să-i vezi crescând. Le place să respecte reguli și să-mi facă pe plac.
CANCAN.RO: Apropo de mulți copii, ce le place să le gătești?
Anamaria Ferentz: Sunt copii americani și au crescut cu paste, pizza și cartofi prăjiți până să mă cunoască pe mine. Asta ar prefera să mănânce, dar eu zic că, după 5 ani, învățându-i să mănânce total diferit, le place ce le gătesc. Mâncăm destul de mediteranean, multe produse vegetale. Uneori le fac paste, dar italienești să fie, sau din legume. În general boluri sănătoase. Brânză feta, humus, fish taco. Pește destul de des pentru că Doug pescuiește somon pentru un an întreg. Mai fac și salată de vinete, sarmale.
Despre America lui Trump: „Situația politică este una total nebună și nu se exagerează”
CANCAN.RO: Tu ești un om care spune mereu lucrurilor pe nume, de aceea te întreb: te afectează situația politică, economică din America lui Trump?
Anamaria Ferentz: Situația politică este una total nebună și nu se exagerează. Este din ce în ce mai mare nebuia și nu înțeleg cum de se poate acceptă așa ceva. Noi, de acasă, habar nu avem care sunt interesele. Problema acum este cu ghișeele închise pentru vize, nu-ți mai poți reface pașaportul, este o mare problemă pentru prietenii și familia care vor să te viziteze. Ce se întâmplă este o mare bulversare. Nu știu de ce se întâmplă toate asta, cu un motiv se întâmplă clar. Prețul benzinei este mare, totul s-a scumpit foarte mult aici, de la mâncare la tot. Tot ce pot să sper este la vremuri mai bune să se schimbe nebunii de la putere, să vină oameni care să lase ceva în urmă, pentru urmașii și țara lor.
CANCAN.RO: Chiar și așa, într-o situație incertă, te-ai mai întoarce în România?
Anamaria Ferentz: Nu m-aș întoarce în România pentru ceea ce se întâmplă acum, politic. Poate doar dacă ar intra America într-un război și ar fi un risc uriaș să nu-mi mai văd familia. Eu totuși sper că lucrurile se vor linișți și că se mai tratează și unii la cap (râde, n.red.). Poate a trecut motivul pentru care au creat această nebunie în lume. Mi se pare o realitate groaznică și cred că ceva se întâmplă în spate. Din tot ceea ce vedem e prea mare circul ca să nu fie ceva palpabil în spatele acestui circ. Unii vor să devină dictatori, alții comuniști și noi suntem undeva între fasciști și comuniști. Și noi am mai trăit asta.
CANCAN.RO: Ai trecut prin multe experiențe. Când te-ai simțit cea mai puternică, mai vizibilă? Dar cea mai vulnerabilă?
Anamaria Ferentz: Am trecut prin foarte multe și, dacă mă gândesc în urmă, am senzația că am trecut 10 vieți. Cea mai vulnerabilă m-am simțit în acea relație, despre care știe toată lumea, total traumatizantă. Iar acum mă simt cea mai puternică, în această relație. Nimic nu te poate coborî sau ridica în afară de iubire. Uitați-va în lume, istorie, orice domeniu, cât de multe s-au reaizat datorită iubirii și cât de multe s-au distrus la fel.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2Fanamaria-ferentz-sua-960x1200.jpg)
Anamaria Ferentz a trecut prin momente dificile
Oamenii sunt puternici când sunt susținuți și iubiți și dezastruosi sunt când le lipsește iubirea. Eu studiez niște cazuri din jurul meu, oameni mult mai în vârstă care acceptă și trăiesc iubirea și acum, reacționând la fel ca cei de 17 ani. Îți dai seama că un om, până închide ochii, are aceeași inima tânără. Iubirea te ridică sau te coboară.
CANCAN.RO: De câte ori te-ai izbit de invidia, de răutatea lumii artistice? Cum ai reușit să mergi mai departe, mai ales la început, cu Demmo?
Anamaria Ferentz: Nu a fost ușor, absolut deloc, dar au fost cei mai frumoși ani din viața mea. Am fost destul de puternică, pe picioarele mele și mă bucur, din cauza copilăriei pe care am avut-o, că am fost mereu fermă. În fața celorlalți am părut mai tupeistă, nu rea, dar eu a trebuit să țin mereu garda sus, peretele ridicat până la cer că alfel aș fi fost mâncată de hiene în fiecare zi. Am avut fața de Gigi Duru. Cum se zice, nu vine muștele la lămâi ( râde, n.red.). La mine tehnica a fost ‘asta vreau, asta se întâmplă’. Acum poate am căpătat un pic de tact, dar ăsta e felul meu, așa am reușit să mă protejez. Văd în jurul meu câte femei au pățit ce-au pățit în domeniul asta.
CANCAN.RO: De curând ai suferit o pierdere uriașă.
Anamaria Ferentz: Am avut niște luni îngrozitoare. De fapt, n-am mai dormit de 3 luni, de când Supai s-a îmbolnăvit. A făcut operații, am stat în fiecare noapte cu el, maxim 3 ore dormeam. La un moment dat am crezut că și-a revenit, dar a făcut cancer la oase și am luat-o de la început. Nu am simțit în viața vieților mele o durere mai mare. Pe 1 august a trebuit să-l eutanasiez, la mine în brațe i-au făcut injecția. O durere mai mare nu am simțit în viața mea, nu am crezut că o să mai supraviețuiesc. Nu am reușit încă să mă refac cu somnul, dorm puțin noaptea și ziua m-am băgat în tot felul de activități ca să nu mă gândesc. Acum am salvat o cățelușă care a fost prietena lui, are 13 ani, aproape pe moarte, subnutrită, dar acum mă ocup de ea.
CANCAN.RO: Ești o femeie foarte frumoasă. Acest aspect te-a ajutat în viață, în carieră sau, de multe ori, te-a cam încurcat?
Anamaria Ferentz: Am avut multe avantaje. Am avut grijă de mine, de aspectul fizic, contează foarte mult cum te prezinți. Dar, în același timp, există și dezavantaje. Omul tinde să privească cu superficialitate, nu-ți mai văd calitățile profunde. Regret enorm că am pozat în Playboy pentru că, înainte să pozez, eu eram văzută ca Anamaria, se scria despre muzica noastră, spectacole. Din secunda în care am apărut în Playboy toți au fost interesați numai de viața mea privată, cu cine mă văd, cu cine sunt, dorm, mănânc. Paparazii au dormit, în mașină, în fața blocului, 2 săptămâni. Asta, cu viața privată, m-a făcut să văd cât de mult am greșit. Dacă plusezi pe aspectul fizic ai dezavantaje acolo unde contează, în profesia ta. Dorești ca lumea să te aprecieze pentru artă. Am deschis, totuși, multe uși datorită aspectului fizic.
CANCAN.RO: N-ai avut o vară ușoară. Plecați undeva la toamnă?
Anamaria Ferentz: Vara asta am muncit foarte mult, la casă tot construim, planuri, aranjăm grădina, facem și grădină de nuntă. Un proiect foarte mare și ne-a luat toată vara. Pe lângă situația cu Supai care mi-a luat tot. Regret că nu mai este, contează că aș fi făcut orice numai ca să mai trăiască bine, nu în dureri. Vara asta a fost una dintre cele mai oribile din viața mea.
Să sperăm că toamna va veni cu evenimente și plănuim o vacanță în noiembrie, decembrie, până atunci mai avem de muncă. Trebuia să merg în Republica Dominicană și în El Salvador, să promovez piesa SOS, dar din cauza a ceea ce s-a întâmplat cu Supai am amânat tot. Planific ca în octombrie să-mi promovez piesele în America Latină. Aveam 14 emisiuni planificate, pe care le-am oprit.
Nu rata: Ce a pățit Anamaria Ferentz, în mijlocul incendiilor devastatoare din LA: ”Mă doare sufletul”