Fane Văncică este în doliu. Fratele său mai mare, Duduta, a murit. Anunțul a fost făcut prin intermediul unei postări în mediul online, acolo unde și-a exprimat regretul și durerea. Acesta a fost dus la ceremonia de înmormântare înconjurat de autorități.
Fane Văncică este încarcerat la Penitenciarul din Rahova, acolo unde este nevoit să execute o pedeapsă de patru ani și trei luni. Acum, însă, bărbatul a fost scos din penitenciar pentru a participa la înmormântarea fratelui său mai mare, Duduta.
Acesta s-a stins din viață luni, în data de 21 septembrie, iar vestea tristă a fost anunțată chiar de Fane prin intermediul unei postări pe pagina sa de socializare. Interlopul a fost dus să îi aducă un ultim omagiu sub escorta poliției.
Fane Văncică a fost dus la înmormântarea fratelui său
Miercuri, 23 septembrie, Duduta, fratele mai mare al lui Fane Văncică, a fost condus pe ultimul drum. Bărbatul a participat și el la înmormântare, însă sub escorta poliției.
Îmbrăcat într-un costum negru, simplu, aranjat și vizibil îngenunchiat de durere, acesta a coborât din duba poliției și a fost escortat de mai mulți agenți SASS. Acestea sunt primele imagini cu Fane după ce a fost trimis după gratii.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2Ffane.jpeg)
Fane Văncică
Mesajul publicat de Fane Văncică după moarte fratelui său
Vizibil afectat, Fane Văncică a scris un mesaj emoționant pe rețelele de socializare. Acesta a evocat amintiri legate de fratele său, inclusiv despre personalitatea lui, zâmbetul, dar și de locul pe care l-a ocupat în familie.
În plus, în rândurile scrise de el, Fane subliniază că va face mereu parte din viața familiei prin toate momentele pe care le-au trăit împreună.
„Astăzi, inima mea este sfâșiată de o durere pe care nu o pot exprima în cuvinte. Nu te voi uita niciodată, fratele meu drag. Vei rămâne pentru totdeauna în sufletul meu și în sufletele noastre. Îți voi purta mereu amintirea, zâmbetul și locul tău special în inima mea.
Dumnezeu să te odihnească în pace și să-ți așeze sufletul printre îngeri. Vei fi veșnic iubit și regretat”, a transmis Fane Văncică.