Prințul Marco, delir în online. Jignit de un internaut, soțul Biancăi de la Insula iubirii e decis să își facă dreptate singur

Prințul a fost jignit în mediul online

Fenomenul Insula Iubirii a luat amploare, iar odată cu popularitatea emisiunii au apărut și tot mai multe scandaluri în mediul online. Prințul Marco a fost amenințat de un urmăritor și, după mesajul primit, este hotărât să își facă singur dreptate și să îl întâlnească față în față pe cel care l-a provocat.

Tot mai multă lume urmărește parcursul concurenților din Insula Iubirii, iar reacțiile din mediul online nu au întârziat să apară. Comentariile controversate, postările care au stârnit reacții și schimburile de replici dintre concurenți și urmăritori au transformat rețelele sociale într-un adevărat câmp de confruntare.

Printre cei care au intrat în atenția publicului se numără și Prințul Marco, vizat în ultima perioadă pentru mesajele și opiniile pe care le publică în mediul online.

Marco a fost jignit de un internaut

De această dată, însă, situația a depășit zona obișnuită a criticilor. Marco a făcut public un mesaj primit de la un urmăritor, în care acesta recurge la injurii grave și îi atacă inclusiv familia. Limbajul folosit arată cât de mult a escaladat conflictul și cât de departe a ajuns disputa dintre cei doi.

„Real, cu ochii ăia bulbucați, îi iau inima lui mă-ta în p**ă. Și mă c*c pe mormântul lui tactu. Sclavule.”, este mesajul primit de Prințul Marco.

Sursa foto: Intagram

Concurentul nu a lăsat mesajul fără răspuns și a transmis că jignirile la adresa familiei au depășit orice limită. Marco a anunțat că intenționează să ajungă la București pentru a-l întâlni pe cel care i-a trimis mesajul și a sugerat că vrea să vadă dacă acesta își va păstra aceeași atitudine și în fața lui.

Marco nu mai consideră situația o simplă dispută din mediul virtual. Concurentul de la Insula Iubirii vrea o confruntare directă și că este dispus să ofere bani.

„Deja după aceste vorbe s-a ajuns prea departe. Unele vorbe și jigniri nu pot fi iertate, așa că mâine voi fi la București ca să văd cât este de greu acest om și cât curaj are atunci când o să dea ochii cu mine. Stop hating. Și de data asta ofer o sumă de bani la oricine face în așa fel încât acest individ să se prezinte la date cu mine.”, a scris Prințul Marco pe Instagram.

CITEȘTE ȘI: Prințul Marco poate avea probleme cu legea? Comentariul lui a stârnit revoltă în online: „Instigare la urmărire”

Primele imagini cu Prințul când calcă strâmb cu Gabriella la Insula iubirii: ”Simt fluturi”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Click.ro
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Ar putea ciuma din Rusia să fie „Cernobîlul” lui Putin? Cum se compară criza din Siberia cu reacția sovieticilor la dezastrul din 1986
Digi24
Ar putea ciuma din Rusia să fie „Cernobîlul” lui Putin? Cum se compară criza din Siberia cu reacția sovieticilor la dezastrul din 1986
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Ofertă Auchan: Espressor smart Philips la cel mai bun preț de pe piață
go4it.ro
Ofertă Auchan: Espressor smart Philips la cel mai bun preț de pe piață
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Paradoxul matematic al președintelui. Alegerile anticipate ar putea duce la suspendarea lui Nicușor Dan, dar tot ele l-ar putea salva. Politolog: „Nimeni nu mai așteaptă nimic de la el”
Gandul.ro
Paradoxul matematic al președintelui. Alegerile anticipate ar putea duce la suspendarea lui Nicușor Dan, dar tot ele l-ar putea salva. Politolog: „Nimeni nu mai așteaptă nimic de la el”
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea