O ediție cu totul specială a MasterChef România va fi difuzată marți, de la ora 20:30, la Pro TV, avându-l în prim-plan pe Florin Piersic (90 de ani), unul dintre cei mai apreciați actori ai României.
Filmările pentru această probă de excepție au avut loc în Rimetea, la poalele Munților Apuseni, în apropiere de Cluj, unde concurenții vor părăsi bucătăria obișnuită pentru o provocare încărcată de emoție.
Florin Piersic, apariție specială la MasterChef
Încă de la începutul ediției, atmosfera va fi una aparte, după cum anunță Gina Pistol, care le va dezvălui concurenților importanța momentului:
„Dragii mei, e o zi cu totul aparte în bucătăria MasterChef, este o zi de care show-ul nostru este foarte mândru. Vom trăi cu toţii nişte emoţii pe care nu le-am trăit vreodată în acest show. Am schimbat puţin decorul, s-a schimbat şi starea. Starea noastră, a tuturor, de astăzi se numeşte emoţie. Episodul de astăzi este un omagiu. Veţi găti pentru Florin Piersic şi oaspeţii lui. Acest episod este închinat în totalitate acestui uriaş al scenei şi filmului românesc”.
Concurenții vor avea de trecut printr-o probă desfășurată în aer liber, în cadrul căreia vor găti pe echipe și vor trebui să pregătească trei preparate speciale în doar două ore. Fiecare dintre acestea poartă un mesaj simbolic dedicat marelui actor.
Echipa coordonată de Chef Sorin Bontea va pregăti aperitivul intitulat „Aplauze”, echipa lui Chef Cătălin Scărlătescu va realiza felul principal „Mulţumesc!”, iar echipa lui Chef Florin Dumitrescu va pregăti desertul „Te iubim, Florin!”.
Momentul are o semnificație aparte și pentru cei trei chefi, care nu și-au ascuns admirația față de Florin Piersic.
Cătălin Scărlătescu va mărturisi:
„Pentru mine, Florin Piersic este above the stars. Este ceva ce rar vom avea, de aici încolo, posibilitatea să vedem”.
La rândul său, Sorin Bontea își va exprima nerăbdarea înaintea degustării:
„Abia aştept să gătim, să ne guste mâncarea”.
Pe lângă provocarea culinară, ediția va include și un moment surpriză pregătit special pentru actor. În timpul întâlnirii, Gina Pistol îi va atrage atenția asupra unui loc liber aflat lângă el.
„Aveţi lângă dumneavoastră un loc liber. De ce credeţi?”, îl va întreba aceasta.
Vizibil surprins, Florin Piersic va răspunde:
„Nu ştiu de ce! Cine e?”
Prezentatoarea va continua:
„Vă spun eu, cineva a vrut să vă facă o surpriză şi a venit tocmai din Austria”.
Identitatea persoanei care îi pregătește această surpriză și reacția lui Florin Piersic vor putea fi urmărite în ediția specială a emisiunii. Până la difuzarea de la televizor, episodul este disponibil în avans pe platforma VOYO.
CITEŞTE ŞI: Cum arată Florin Piersic la 90 de ani? Actorul n-a renunțat la aparițiile publice