Câte clase și ce studii are Remi de la Insula Iubirii, de fapt. Fosta lui iubită, Bianca Iotu, l-a dat de gol

Câte clase și ce studii are Remi de la Insula Iubirii, de fapt. Fosta lui iubită, Bianca Iotu, l-a dat de gol
Ce studii are Remi Dobre

Remi Dobre este unul dintre cei care a acceptat să își testeze relația la Insula Iubirii. Acesta a mers în Thailanda alături de partenera sa Bianca Iotu, însă pare că pentru el expunerea publică a fost mai importantă decât testul în sine. În prezent, tânărul este creator de conținut, iar expunerea de la Insula Iubirii putem spune că l-a ajutat. Dar, Remi are pregătire într-un alt domeniu și nu a ezitat să se laude cu asta.

Încă din primele ediții Insula Iubirii, Remi a fost acuzat că are o atitudine ușor arogantă și se crede superior față de restul. Ei bine, după cum chiar Bianca a dezvăluit, se pare că această superioritate vine din faptul că tânărul a avut un parcurs academic exemplar. A terminat facultatea cu nota 10, iar acest aspect i-a adus multă încredere în sine.

„El se crede așa mai important, nu vorbește cu toată lumea. Se simte superior. Este un băiat foarte deștept. Asta ajută, adică faptul că a terminat facultatea cu notă foarte mare îl ajută să aibă așa un boost de încredere când vorbește cu oamenii. A terminat cu 10”, a mărturisit Bianca Iotu.

Ce studii are Remi de la Insula Iubirii

Așa cum a declarat la începutul emisiunii de la Antena 1, Remi este de fapt contabil, iar pentru o bună perioadă a practicat această meserie. Tânărul a absolvit liceul economic, iar mai apoi a ales să continue pe aceeași direcție.

După liceu, Remi s-a înscris la Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune din cadrul ASE București (Academia de Studii Economice), iar licența a obținut-o cu nota 10.

„Am făcut Contabilitate, liceul economic, licență la ASE, pe care, apropo, am terminat-o cu 10. Nu că mă laud, dar așa, ca fapt divers”, le-a spus Remi Dobre celorlalți concurenți de la Insula Iubirii.

Remi a treminat facultatea cu nota 10 /Foto: Social media

Mai mult, în timpul facultății, Remi Dobre a avut și o experiență de studiu în străinătate. Acesta a petrecut un semestru la School of Business din cadrul University of Iceland, în cadrul unui schimb de experiență.

Remi nu s-a mulțumit doar cu facultatea, iar după ce a absolvit-o cu brio, și-a continuat traseul educațional și cu un master în Contabilitate. La momentul filmărilor, acesta spunea că mai avea ultima sesiune de susținut.

Iar cum de contabilitate s-a săturat și nici prezența în mediul online nu îi mai aduce multă satisfacție, Remi a decis să testeze un nou domeniu. Pe lângă masterul în Contabilitate, acesta urmează și un curs de evaluator pentru proprietăți imobiliare.

„(…) apoi masterul de Contabilitate, acum am ultima sesiune, în iunie. Mai am în desfășurare un curs de evaluator pentru proprietăți imobiliare”, a mai spus Remi la Insula Iubirii.

 

CITEȘTE ȘI:

Jaguarul i-a furat-o pe Daniela Pană lui Remi? Imagini cu cele două ispite, împreună în București

Imaginile unei infidelități programate. Momentul în care Bianca Iotu îl înșală pe Remi cu Narcis Bujor

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
Click.ro
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
Promotor.ro
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Nou ceas accesibil de la Timex, cu design elegant și retro
go4it.ro
Nou ceas accesibil de la Timex, cu design elegant și retro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
Gandul.ro
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta