Vedetă din România, operată pentru a doua oară după accidentul rutier în care a fost implicat: „Nu credeam că o să trec prin astea”

Vedetă operată

Mircea Eremia, fratele Alinei Eremia, a ajuns din nou pe masa de operație la mai puțin de două luni de la accidentul de motocicletă.

Artistul se întoarce de urgență la spital pentru o a doua intervenție chirurgicală la claviculă, deși tocmai se pregătea să înceapă recuperarea fizică după prima operație care l-a ținut imobilizat la pat.

O nouă operație neprevăzută la spital

Complicatiile medicale apar la scurt timp după evenimentul rutier care l-a lăsat pe artist imobilizat săptămâni întregi, forțându-l să anuleze procesul de recuperare pe care abia aștepta să îl înceapă.

„Nu credeam că o să trec prin astea. De două ori în mai puțin de două luni din nou la Spitalul de Urgență. Astăzi mă operez (…) După operație și după atâtea săptămâni în care a trebuit să stau imobilizat la pat, trebuia să încep și eu recuperarea și am aflat că trebuie să mă operez din nou”, a declarat Mircea Eremia, pe TikTok.

Cum încearcă Mircea Eremia să treacă peste această perioadă

Tânărul recunoaște că moralul îi este pus la încercare și că nu se simte deloc bine, în ciuda faptului că încearcă să facă haz de necaz și să treacă cu o atitudine pozitivă peste această situație critică.

„Fac haz de necaz, îmi vine să râd, dar nu sunt prea bine (…) Aveam foarte multe planuri și voiam să fac foarte multe lucruri. Abia ce începusem și eu activitățile. Cel mai greu pentru mine este să stau departe de ceea ce fac și credeam că nu o să se mai întâmple asta”, a mai spus Mircea Eremia.

CITEŞTE ŞI: Mircea Eremia, primele declarații după operația suferită. Fratele Alinei Eremia se recuperează în urma accidentului de motor

Mircea Eremia, implicat într-un accident rutier. Primele declarații: ”Îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt aici”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îți mai aduci aminte de trupa Genius? Cu ce se ocupă și cum arată acum membrii formației. Oana Vincu e total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îți mai aduci aminte de trupa Genius? Cu ce se ocupă și cum arată acum membrii formației. Oana Vincu e total schimbată
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Prosport.ro
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cum a ajuns Ilona Brezoianu jurat la „Te cunosc de undeva” și cât câștigă. „Vedetele adevărate nu au rate”
Click.ro
Cum a ajuns Ilona Brezoianu jurat la „Te cunosc de undeva” și cât câștigă. „Vedetele adevărate nu au rate”
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală Bulava dintr-un submarin nuclear. Unde a lovit ținta
Digi24
Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală Bulava dintr-un submarin nuclear. Unde a lovit ținta
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
go4it.ro
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Primarul orașului Slănic Moldova a fost reținut de DNA pentru luare de mită. Prins în flagrant în timp ce primea 6.000 de euro
Gandul.ro
Primarul orașului Slănic Moldova a fost reținut de DNA pentru luare de mită. Prins în flagrant în timp ce primea 6.000 de euro
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute