Zile frumoase pentru Sandra Mutu, a cărei carieră în televiziune este la debut. A primit misiunea de a prezenta Retrospectiva Știrilor Antena Stars, după ce s-a „fofilat” puțin înainte să accepte oferta. Se vede că a fost de nerefuzat, pentru că din septembrie soția lui Adi Mutu e vizibilă „pe sticlă”, cum se spune în branșă. CANCAN.RO a observat-o la o ieșire prin oraș. Sandra poartă câteva branduri celebre, însă le eclipsează cu silueta de invidiat, precum și cu chipul absolut irezistibil, care l-a „răpus” și pe Briliant, soțul său. Relația lor e veche de 11 ani, dar rămâne în continuare proaspătă, iar Sandra e roșie în obraji ca o fetișcană, cu toate că e și mămica unui băiat, Tiago, al patrulea copil al fostului dinamovist.
Pe lângă podoabele cu care a înzestrat-o natura, și ne referim mai ales la păr și la ochii absolut hipnotici, Sandra Mutu poartă și alte podoabe vestimentare, pentru că la ce branduri poartă nu putem spune că ar fi haine, ci mai degrabă simboluri. Începem cu cizmele Chanel (circa 12.000 lei), niște „wellies” scunde adecvate dimineților ploioase din București, pe care le încalți rapid și ai plecat să-ți rezolvi treburile. Urmează o pereche de colanți practici și care îi pun în valoare silueta picioarelor, puloverul Dolce&Gabbana, negru cu sigle albe (circa 6000 lei, dacă l-a prins la reducere). Și în cele din urmă geanta Louis Vuitton On the Go MM, tot neagră, cu imprimeul embosat, tot pe negru, detaliu care dă o notă de discreție acestui accesoriu care trece lejer de 12.000 de lei. Ceasul nu se vede suficient pentru a fi evaluat, dar cu siguranță nu e ceva luat de la mall. Outfitul Sandrei Mutu este completat de un Porsche Cayenne de peste 120.000 de euro.
Dar, deși poartă toate aceste branduri scumpe (dar și de calitate), Sandra Mutu decide să intre într-un magazin obișnuit, unde zeci de mii de femei intră zilnic pentru tot felul de lucrușoare trebuincioase unei gospodine care vrea să aibă un aspect îngrijit și să rămână frumoasă și dorită. Cu toate că Sandra Mutu nu e tocmai o gospodină clasică, din moment ce a ales să aibă și un job. Nu un job oarecare, ci prezentatoare la Antena Stars. Sandra Mutu a declarat pentru CANCAN.RO că decizia de a începe o carieră în spațiul public a venit după o discuție cu familia, mai ales cu soțul, Adi Mutu, însă în cele din urmă nu au fost probleme – mai multe detalii AICI.

Soția lui Adi Mutu a debutat în televiziune
Vom urmări evoluția Sandrei pe postul de prezentator la televiziune, însă cel mai probabil se va descurca fără probleme, pentru că, deși a dorit mereu să fie o prezență discretă, nu este străină de lumina reflectoarelor și mai ales de adulația publicului. Contul său de Instagram are 80k de followerit și Sandra a început deja să posteze o serie cu outfiturile de la fiecare emisiune pe care o prezintă. Evident, plouă cu like-uri.
Nu și în imaginile de față, în care plouă de-a binelea, dar Sandra se descurcă fără emoții, exact ca la televiziune. O ajută și accesoriile, pentru că cizmele Chanel i-ar permite să meargă prin apă până peste glezne. Iar garda la sol a Porsche-ului Cayenne îi permite să trateze orice problemă de sus, grație gărzii la sol generoase.
CITEȘTE ȘI:
NU RATA!
Sandra Mutu, declarații despre mărirea familiei. Își mai dorește sau nu încă un copil?