În ultimii ani, tehnologia a evoluat rapid, iar inteligența artificială a devenit un ajutor tot mai important în activitățile de zi cu zi. De la oferirea de informații și traduceri până la generarea de imagini, instrumentele AI sunt folosite pentru tot mai multe sarcini. ChatGPT se numără printre cele mai cunoscute, fiind utilizat atât de români, cât și de oameni din întreaga lume. Dar ce se întâmplă atunci când îi ceri unui robot virtual să-și facă un selfie?
Numeroase persoane îi lansează provocări inteligenței artificiale, așa că am decis să încercăm și noi un experiment inedit: am rugat AI-ul să-și facă un selfie, iar rezultatul ne-a surprins! Nu ne-am așteptat la un rezultat spectaculos. Răspunsul inițial a fost unul cât se poate de logic.
„Nu am cum să îmi fac un selfie, pentru că sunt o inteligență artificială și nu am un corp fizic, un aparat foto sau o oglindă în care să mă pozez!”
Ce fotografie a generat AI
Deși nu am primit ce am cerut, nu ne-am lăsat. După câteva încercări, am obținut un rezultat neașteptat. Inteligența artificială a generat o imagine care ilustrează cum ar putea arăta un asemenea moment în lumea roboților.
În fotografie apare un robot metalic, cu detalii albastre luminoase, care zâmbește și ține un telefon în mână pentru a-și face un selfie. Pe piept are inscripția „AI”, poartă un ecuson pe care scrie Axel și o legitimație la gât. În spatele său se află mai mulți oameni care par să lucreze într-un spațiu dedicat tehnologiei, înconjurați de calculatoare și monitoare cu fragmente de cod.
Pe pereți se văd și afișe despre inteligența artificială, creativitate și programare. Imaginea seamănă cu o fotografie realizată într-un birou modern, iar robotul din prim-plan pare să se comporte asemenea unei persoane care vrea să surprindă un moment obișnuit.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Froboti.jpg)