Raluca Bădulescu nu s-a mai abținut și a criticat-o dur pe Valerie Lungu. Concurenta de la Asia Express s-a arătat nemulțumită de faptul că nu a primit nicio scrisoare din partea familiei sau a celor apropiați, însă reacția influenceriței nu a fost pe gustul „Reginei Regești”.
În cadrul show-ului „Cu gura plină în Asia Express”, de pe Antena Play, Raluca Bădulescu a comentat momentul în care Valerie Lungu a vorbit despre familia ei. Tânăra a precizat în cadrul competiției că iubirea se măsoară în ceea ce oferă, iar atunci când nu mai are nimic de dăruit, nu mai primește iubire. Așa a motivat ea faptul că nu a primit nicio scrisoare, cu ochii în lacrimi. Numai că pentru vedetă, acuzată la rândul ei de Valerie că s-a dat la soțul ei, reacția nu a impresionat-o, dimpotrivă. Blonda o critică dur, spunând că se victimizează, dar și că situația ar fi, de fapt, alta. VEZI IMAGINI ÎN GALERIA FOTO
Raluca Bădulescu nu a fost impresionată de lacrimile lui Valerie Lungu
După ce a văzut momentul, Raluca Bădulescu a răbufnit. „Regina Regească” a spus despre Valerie că este o bună actriță, dar nu îi stă bine în rolul de victimă. În plus, vedeta a mai criticat-o spunând că a urmărit-o pe Victoria Lungu la emisiuni TV și este de părere că situația în familia lor este cu totul alta față de cea prezentată de influenceriță.
Pe de altă parte, blondina nu a uitat de afirmațiile tinerei basarabence despre sărăcie și i-a oferit un sfat, precizând că indiferent de câți bani ai, sufletul contează mai mult. În plus, a subliniat că sărăcia este o stare de spirit.
„Rolul de victimă nu o prinde. Ea este o actriță foarte bună, am remarcat asta pe parcursul competiției. Pe de cealaltă parte, în ultima vreme eu o văd pe mama ei pe toate posturile TV. Ce relație au ele în familie, în niciun caz nu cred că sunt cele pe care le prezenta ea victimizându-se în fața întregii națiuni că ei nu i-a scris nimeni, pentru că relația ei de familie se măsoară în bani, cât dă, cu ce dă, dacă nu dă. Adică noi, telespectatorii, ar trebui să înțelegem că dacă ea nu plătește sume sau bani, pe ea nu o iubește nimeni.
Tot legat de Valerie, a mai spus un lucru de care mi-am amintit și voiam să îl punctez. Un lucru pe care l-a spus la Răzvan și Dani, un lucru pe care l-a spus și în Asia Express, o expresie faimoasă cum că «nu-mi place sărăcia». Eu vreau să-i spun lui Valerie și lucrul ăsta tuturor vreau să-l spun, că eu nu dau sfaturi, dar lucrul ăsta pot să-l spun din propria experiență: Sărăcia este o stare de spirit. Nu este vorba despre câți bani ai, sărac poți fi având toți banii din lume. Dacă ești sărac sufletește, dacă ești sărac din punct de vedere al sentimentelor, al oamenilor pe care-i ai, al relațiilor, al sufletelor, ești tot sărac. Banii nu înseamnă că ești bogat. Să ții minte, Valerie, sărăcia este o stare de spirit ”, a declarat Raluca Bădulescu la „Cu gura plină în Asia Express”.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Fvalerie-lungu1.jpg)
Valerie Lungu și Alex Gîlcă/ sursa foto: captură video Antena 1
Valerie Lungu o acuză pe Raluca Bădulescu
Relația dintre Valerie Lungu și Raluca Bădulescu nu este una deloc prietenoasă. În urma emisiunii, influencerița a acuzat-o atât pe ea, cât și pe Maurice Munteanu că s-au dat la soțul ei, Alex Gîlcă.
Acestea au fost cele mai surprinzătoare acuzații și scot la iveală tensiunile personale din spatele competiției. Pe de altă parte, nu este prima dată când cei trei sunt în conflict.
„Raluca nu a avut respect față de mine niciodată, de aia se dădea la bărbatul meu ca și Maurice”, a spus Valerie Lungu pe rețelele de socializare.
Alex Gîlcă, mesaj pentru cei care o critică pe Valerie Lungu: „Nu vă dă dreptul”