S-a terminat pacea dintre Ilinca Vandici și Andrei Neacșu! Fostul soț a dat-o în judecată ca să-și poată vedea copilul

Ilinca Vandici se pregătește să devină mamă pentru a doua oară, iar fostul soț i-a făcut un ”cadou” total neașteptat: două procese! Se pare că Andrei Neacșu nu mai are acces așa cum și-ar dori la băiețelul pe care îl au împreună și a cerut ajutorul instanței. O veste total neașteptată, ținând cont că cei doi au divorțat în 2023 aparent civilizat, fără tam-tam.

Ilinca Vandici și Andrei Neacșu s-au căsătorit în 2016 și au împreună un băiețel în vârstă de 4 ani, pe nume Zian. Amândoi și-au refăcut viața după ce au divorțat în 2023, iar Andrei a devenit tată pentru a doua oară, cu noua iubită, în 2025.

La rândul ei, Ilinca a anunțat în luna septembrie a acestui an că așteaptă un copil cu Bogdan Boitor, un afacerist originar din Maramureș. Aparent, fiecare împlinit în plan personal, lăsând impresia până de curând că împart armonios custodia lui Zian.

Se pare că ceva, sau cineva, a detonat liniștea dintre ei, deoarece Andrei Neacșu a pornit un adevărat război în instanță împotriva fostei soții, inițiind două procese. Unul dintre ele pentru programul de vizitare al copilului, ceea ce denotă că nu mai are acces, așa cum și-ar dori, la el.

Andrei Neacșu și iubita lui au ieșit la plimbare prin mall cu… bebelușul!

Inevitabil apare întrebarea ce anume s-a fi întâmplat între cei doi de s-a ajuns aici? De ce nu s-au înțeles, ca și până acum, și s-a cerut intervenția judecătorilor? Un lucru este cert: relația dintre cei doi s-a alterat considerabil, în ciuda aparențelor.

Andrei Neacșu face o mutare surpriză care grăbește socotelile

Mai mult decât atât, Andrei Neacșu a mai inițiat un proces, al doilea, cu un caracter urgent! De această dată, obiectul cererii este ”ordonanță președințială”, o procedură prin care, de regulă, se obțin măsuri provizorii, într-un timp mai scurt decât într-un proces obișnuit.

Primul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 23 noiembrie, la Judecătoria Buftea.

Mai mult ca sigur și acest demers juridic este folosit de Andrei Neacșu pentru stabilirea temporară a unui program de vizitare, până când judecătorii se pronunță în procesul principal.

Și toată această intrigă vine când Ilinca Vandici își construiește o altă familie alături de Bogdan Boitor, fiul fostului primar din Asuaju de Sus.

Rămâne de văzut ce decizie va lua instanța în privința cererilor depuse de Andrei Neacșu și dacă neințelegerile dintre el și Ilinca Vandici vor escalada în noi procese.

VEZI ȘI: Ce schimbare și-a făcut Ilinca Vandici la 40 de ani. Întoarsă din Miami, vedeta de la Kanal D are deja planul pus la punct pentru sezonul următor

Mircea Badea a luat-o peste picior pe Ilinca Vandici. Mesajul ironic transmis de prezentator

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Românul reținut după carambolul din Bulgaria ar fi fost erou în mijlocul tragediei. Ce a dezvăluit patronul său: „Este în șoc”
Click.ro
Românul reținut după carambolul din Bulgaria ar fi fost erou în mijlocul tragediei. Ce a dezvăluit patronul său: „Este în șoc”
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Digi 24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Șurubelniță fără fir Parkside la Lidl: ofertă cu toc inclus la 69,99 lei
go4it.ro
Șurubelniță fără fir Parkside la Lidl: ofertă cu toc inclus la 69,99 lei
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
Go4Games
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
LIVE VIDEO finala Asia Express 2026 | Lovitură de teatru: Cine a câștigat, de fapt, marele premiu de 30.000€ oferit de Antena 1
Gandul.ro
LIVE VIDEO finala Asia Express 2026 | Lovitură de teatru: Cine a câștigat, de fapt, marele premiu de 30.000€ oferit de Antena 1
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi