Dacă te-ai întrebat vreodată care sunt cei mai greu de mulțumit bărbați și ce tip de partener ți-ar putea face viața grea, Vica Blochina vine cu răspunsul! Pasionată de numerologie, vedeta a dezvăluit recent care sunt cele mai dificile tipologii masculine, în funcție de ziua în care s-au născut. Potrivit interpretărilor sale, unii bărbați sunt manipulatori și dominatori, alții sunt veșnic nemulțumiți și critici, iar o a treia categorie pare incapabilă să fie fidelă într-o relație.
Vica Blochina a fost mereu o prezență în lumea mondenă, însă, de câțiva ani, și-a găsit o nouă pasiune – numerologia. Pe rețelele sociale, aceasta împărtășește frecvent detalii despre compatibilitate, trăsături de personalitate și semnificația numerelor în relații. Recent, a făcut o analiză despre bărbații care pot fi cei mai dificili parteneri, avertizând femeile asupra acelor trăsături de care ar trebui să se ferească.
CITEȘTE ȘI: Vica Blochina ne avertizează: „Anul 2025 o să fie greuț… este o resetare planetară”
Conform spuselor sale, există trei categorii principale de bărbați cu care o relație poate fi extrem de complicată. Primii sunt cei care au un talent aparte pentru manipulare, știu mereu cum să-și controleze partenera și să obțină ce vor. A doua categorie include bărbații care iubesc atât de mult libertatea, încât nu suportă restricții, iar acest lucru îi face predispuși la infidelitate. Pe primul loc în topul celor mai dificili bărbați sunt cei care nu sunt niciodată mulțumiți, indiferent cât de mult se străduiește partenera lor.
Vica Blochina a explicat în detaliu aceste tipologii într-un videoclip postat pe TikTok:
„Locul 3 este ocupat de bărbații născuți pe datele: 2, 11, 20 sau 29 ale lunii. Acești bărbați sunt mincinoși și manipulatori înnăscuți. Vor face tot posibilul să te controleze și să te facă să dansezi după cum cântă ei. Detestă femeile slabe și mereu încearcă să le domine.
Locul 2 aparține bărbaților născuți pe datele: 5, 14 și 23 ale lunii. Ei sunt iubitori extremi ai libertății. Acești bărbați urăsc orice fel de restricție și, din acest motiv, sunt predispuși la infidelitate și minciună.
Locul coroniță, locul 1, este ocupat de bărbații născuți pe datele: 4, 13, 22 și 31 ale lunii. Aceștia sunt cei mai cârcotași bărbați din lume. Nimic nu este vreodată pe placul lor, indiferent ce faci. Vei simți mereu că ești criticată, și că nimic nu este suficient de bun pentru ei.”
CITEȘTE ȘI: 2025, un an al curățării! Vica Blochina descifrează viitorul: „Se vor termina foarte multe lucruri”