Alina Laufer a reacționat ferm după ce a primit numeroase comentarii legate de felul în care arată și de schimbările pe care a ales să le facă în ultima perioadă. Vedeta, în vârstă de 43 de ani, nu s-a ferit niciodată să vorbească despre intervențiile estetice și spune că decizia de a apela la acestea îi aparține în totalitate.
Alina Laufer a explicat că și-a făcut un lifting temporal și frontal, realizat endoscopic, pentru că simțea că are nevoie de o schimbare. Ea susține că intervenția a fost mai ușoară decât se aștepta și că nu a avut parte de dureri sau de o perioadă dificilă de recuperare.
Cum a reacționat Alina Laufer la critici
În același timp, vedeta a transmis un mesaj celor care au criticat-o în mediul online. Deranjată în special de faptul că multe dintre comentarii au venit din partea femeilor. Pentru a le răspunde criticilor, vedeta a ales să apară public fără machiaj și să își arate chipul în forma sa naturală, explicând că nu regretă intervenția și că se simte mai bine după aceasta.
„Mesaj pentru toate frustratele care au intrat pe postare și au comentat postarea pe care am făcut-o pentru ziua soțului meu. Era un moment frumos din viața noastră pe care ați ales în loc să-l celebrăm împreună, cum era și cazul, să-l mânjiți așa cu noroi. Pentru că, ce să vă zic, înseamnă că asta sunteți voi. Așa este sufletul vostru, așa gândiți, așa acționați și în viața de zi cu zi. Mi-e sinceră să fiu mie milă de voi. Numai femei nu vă puteți numi, nu aveți pic de solidaritate feminină, nu vă interesează poate ce se întâmplă în viața noastră.
:quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F08%2FWhatsApp-Image-2026-08-07-at-16.16.11.jpeg)
Sursa: social media
Alina a subliniat că este alegerea ei personală și că nu își dorește să își trăiască viața în funcție de opiniile celor din jur.
Emiteți doar teorie așa, că ce-i frumos, ce nu-i frumos, ce-i natural, ce nu e natural. Am ales să vin astăzi în fața voastră, fără machiaj, să mă vedeți așa cum sunt. Puteți în continuare să mă bârfiți, să spuneți cuvinte rele dacă asta vreți, pentru că se pare că ăsta e sufletul oamenilor. Nu are rost să cer mai mult. Într-adevăr, mi-am făcut operație, mi-am făcut un lifting facial endoscopic și sunt foarte, foarte mândră și fericită. Viața mea este mult mai frumoasă după ce l-am făcut. A fost alegerea mea, o alegere personală, nu țin cont de părerea nimănui.”, a spus Alina Laufer pe rețelele de socializare.
Transformarea Andreei Popescu după abdominoplastia reversă. Și-a expus abdomenul după intervenție