Fratele lui Mihai Trăistariu, dezvăluiri despre banii câștigați în Germania: „Vreau să mă întorc în România”

Fratele lui Mihai Trăistariu, dezvăluiri despre banii câștigați în Germania: „Vreau să mă întorc în România”
Ce spune Mihai Trăistariu despre întoarcerea fratelui săi în România / Sursa foto: Social media

După mai bine de un deceniu petrecut în Germania, Constantin Trăistariu, fratele mai mare al lui Mihai Trăistariu, ia în calcul să se întoarcă în România. Stabilit în străinătate alături de familia sa, acesta s-a plâns de taxele ridicate și de cheltuielile tot mai mari, chiar dacă afacerea pe care o conduce îi aduce venituri considerabile.

Mihai Trăistariu a povestit că fratele său și-a schimbat perspectiva în ultimii ani. Dacă în trecut spunea că ar putea reveni peste aproximativ cinci ani, acum ia în calcul o întoarcere mult mai rapidă, chiar în decurs de un an. Artistul susține că fratele său câștigă în jur de 15.000 de euro lunar din firma de construcții pe care o are în Germania, însă taxele, chiria și costurile pentru întreținerea familiei îi consumă o mare parte din venituri.

Fratele lui Mihai Trăistariu își dorește să se întoarcă în România

Potrivit lui Mihai Trăistariu, Constantin ar fi ajuns să considere că nu mai poate economisi suficient și că viața în Germania este mai dificilă decât era în urmă cu un deceniu. În cazul unei reveniri, intenționează să continue aceeași activitate și să își deschidă o firmă de construcții în România.

Fratele său nu este însă convins că decizia ar fi una avantajoasă financiar și i-ar fi atras atenția că veniturile din țară ar putea fi mult mai mici.

„Fratele meu înainte spunea că ar veni în cinci ani înapoi. Acum zice că ar veni într-un an. Nu mai are răbdare, vrea să plece din Germania, nu mai merg treburile acolo. A zis că sunt taxele prea mari! El câștigă în prezent cam 15.000 de euro pe lună, dar a zis că la ce cheltuieli mari are acolo… Că el are o firmă de construcții cu gresie și făianță. În Germania, taxele sunt imense, vreo 60% sunt numai taxe. Și apoi chiria mai este 2.000 de euro, că stă la o casă, că ei au patru copii și e complicat.

Nu le mai rămâne niciun ban, nu poate să facă nimic, e mult mai greu decât acum 10 ani. Ar veni în România să facă același lucru, să-și deschidă și aici o firmă de construcții. Eu unul nu prea l-am încurajat, că aici e foarte greu. El nu mă crede! Adică nu știu dacă ar face banii ăștia în România. Eu i-am zis că acolo în Germania faci 15.000 de euro, iar aici faci 1.000 – 2.000 de euro, să nu crezi că faci bani”, a afirmat Mihai Trăistariu pentru Click.

Sursa foto: Social media

O altă dilemă este locul în care familia s-ar putea stabili. Soția lui Constantin este originară din Lugoj, el provine din Piatra Neamț, iar Mihai locuiește în Constanța. Astfel, familia analizează mai multe variante, printre care Piatra Neamț, Constanța, Timișoara sau Sibiu.

Familia are patru băieți, dintre care doi sunt deja adulți. Unul dintre ei s-a căsătorit, iar ceilalți doi, de 16 și 8 ani, sunt încă în grija părinților.

CITEȘTE ȘI: Câți lei au plătit Teo și Cosmin pentru 2 șezlonguri în primul rand, pe o plajă de fițe din Mamaia Nord. Mai scump decât cazarea în unele hoteluri!

Ce a pățit o turistă care s-a cazat în garsoniera lui Mihai Trăistariu din Mamaia. Când a văzut cum arata camera, a scos telefonul, a făcut poze și a vrut să plece

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cele două zodii care vor avea parte de 3 săptămâni de fericire. Acești nativi atrag reușitele pe toate planurile
Click.ro
Cele două zodii care vor avea parte de 3 săptămâni de fericire. Acești nativi atrag reușitele pe toate planurile
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Gandul.ro
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!