Am aflat cine e bruneta lui Radu Mazăre Jr. Afacerista din Dubai și fiul fostului edil al Constanței se cunosc din copilărie

După ce CANCAN.RO a surprins imaginile care au dat naștere multor semne de întrebare, misterul din jurul brunetei care i-a atras atenția lui Radu Mazăre Jr. a fost elucidat! Am aflat cine este tânăra care a fost văzută în compania fiului fostului primar al Constanței în timp ce plecau împreună de la petrecerea organizată de LOFT Mamaia. Mai jos aveți toate detaliile!

CANCAN.RO a fost pe fază și l-a surprins pe Radu Mazăre Jr. într-o ipostază mai puțin obișnuită pentru el. Dacă până acum a preferat să păstreze discreția și să nu fie văzut în compania vreunei domnișoare, de data aceasta, la plecarea din club, tânărul nu a mai fost singur. Răducu a ieșit din local în compania unei domnișoare care a stârnit imediat curiozitatea. (VEZI AICI)

Bruneta misterioasă are un nume și o viață construită departe de România și, surpriză, o istorie veche cu fiul fostului edil al Constanței. Potrivit informațiilor noastre, tânăra se numește Ana Prodan, este româncă și locuiește de câțiva ani în Dubai. Dar cea mai interesantă informație vine abia acum!

Ana Prodan i-a ținut companie lui Radu Mazăre Jr. la plecarea din LOFT

Ana Prodan i-a ținut companie lui Radu Mazăre Jr. la plecarea din LOFT

Radu Mazăre Jr. și Ana Prodan se cunosc din copilărie!

Am aflat că Ana și Radu nu sunt doi necunoscuți care s-au intersectat întâmplător la o petrecere și au deci să continue seara împreună. Din contră! Cei doi se cunosc din copilărie și au rămas apropriați de-a lungul anilor. Doar că, după imaginile surprinse de CANCAN.RO, vechea prietenie a ridicat câteva semne de întrebare. Mai ales că, după ce petrecerea s-a terminat, cei doi nu au luat-o în direcții diferite.

Ana Prodan locuiește de câțiva ani în Dubai

Ana Prodan locuiește de câțiva ani în Dubai

Cine este Ana Prodan?

Departe de România și de agitația lumii mondene (cel puțin până cand noi am demascat-o), Ana Prodan și-a construit viața în Dubai, acolo unde activează în domeniul imobiliar. Bruneta lucrează în real estate și ocupă o poziție importantă în cadrul unei companii din Emirate, unde ar coordona o echipă numeroasă de 100 de persoane și este investitor de spații comerciale, potrivit informațiilor obținute de noi.

În plus, Ana ar fi activă și în zona investițiilor imobiliare, însă, preferă să păstreze discreția atunci când vine vorba despre viața personală.

Acum că identitatea brunetei nu mai este un mister, rămâne întrebarea care ne interesează cu adevărat… ce se întâmplă, de fapt, între Ana și Răducu?

VEZI ȘI: Radu Mazăre Jr., dezvăluiri despre tatăl său la Dan Capatos Show: ”Are un stil de viață foarte disciplinat”

CITEȘTE ȘI: Radu Mazăre Jr. s-a schimbat radical! De ce nu mai calcă pe urmele tatălui său: „Am fost nevoit, sincer, nu voit”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video