Am pus mâna pe declarațiile de la dosar! Fostul preot Pomohaci și-a schimbat mărturiile la Judecătorie: ”Am încercat să…”

Fostul preot Cristian Pomohaci, cunoscut și pentru pasiunea sa automobilistică, este foarte aproape de a deveni pieton, cel puțin pentru o perioadă de 30 de zile. Asta pentru că instanța i-a respins plângerea formulată de curând. Pomohaci a depășit într-o zonă interzisă, a fost depistat și sancționat. CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA, are declarațiile din dosar ale celui care a purtat până acum doi ani haina preoțescă și vă prezintă, în exclusivitate, cum a motivat el încălcarea regulilor de circulație.

Cristian Pomohaci se angaja în depășire într-o zonă interzisă, iar organele de poliție l-au surprins: permis suspendat pentru 30 de zile și o amendă de 580 de lei! Asta a fost sancțiunea aplicată fostului preot, doar că acesta a contestat-o imediat. Totul s-a întâmplat în urmă cu un an, iar, de atunci, Pomohaci a ținut-o numai în procese. Și se pare că, într-un final pe care el și l-ar fi dorit fericit, va pierde. (CITEȘTE ȘI: DECIZIE DE ULTIMĂ ORĂ ÎN PROCESUL FOSTULUI PREOT PROMOHACI)

Explicațiile lui Cristian Pomohaci

Instanța a decis respingerea plângerii, astfel că toate sancțiunile care i-au fost aplicate celebrului cântăreț vor rămâne în vigoare. CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA, are detalii în exclusivitate din dosarul care i-a fost întocmit și vă prezintă o parte a declarațiilor ”contestatarului” Pomohaci.

”Amendă în cuantum de 580 lei și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, conform dispozițiilor cuprinse în art. 100 alin.3 lit.e din conținutul OUG nr. 195/2002, cu referire la contravenția rutieră constând în nerespectarea regulilor privind depășirea”, scrie în dosar. Cum a avut loc ”gafa” din trafic?

Cristian Pomohaci a contestat sancțiunile, dar instanța nu i-a dat câștig de cauză

Cristian Pomohaci se deplasa pe DN1, în data de 8 iunie 2018, iar, la kilometrul 211+500m ar fi efectuat manevra de depășire neregulamentară a unui vehicul în zona de acțiune a indicatorului „depășire interzisă”, creând pericolul unui accident. Pomohaci avea să explice de ce a procedat astfel: ”În susținerea plângerii, petentul a evocat situația de fapt pentru care s-a procedat la amendarea sa, apreciind în sensul că abaterea contravențională reținută în sarcina sa nu a fost încadrată în mod corect, datele factuale consemnate în cuprinsul actului constatator având un caracter eronat. Astfel, în argumentarea plângerii, petentul a expus circumstanțele abaterii contravenționale reținută în sarcina sa, precizând că, la momentul faptei, s-a deplasat în spatele unui autoturism marca Ford, care a frânat brusc, pentru a evita coliziunea fiind nevoit să încalce linia despărțitoare dintre cele două benzi de mers, fără a efectua vreo manevră de depășire.” (NU RATA: DECIZIE DE ULTIMĂ ORĂ ÎN DOSARUL LUI POMOHACI. JUDECĂTORII N-AU MAI SUPORTAT ȘI AU HOTĂRÂT SĂ…)

Pomohaci avea să recunoască fapta, dar a oferit justificări contextuale. A spus: ”Am încercat să evit coliziunea cu mașina din față, care a frânat brusc”. Fostul preot a mai explicat că se grăbea pentru a ajunge în timp util la festivalul de celebrare a zilelor orașului Ghimbav, unde trebuia să susțină un concert.

Instanța din Brașov nu s-a ”înmuiat”

Magistrații nu au ținut cont de cele spuse de Cristian Pomohaci, cu atât mai mult cu cât el și-ar fi schimbat unele mărturii. ”Respinge plângerea contravențională formulată de petentul P C D , domiciliat în Rebrișoara, nr. …, jud. Bistrița Năsăud, cu domiciliul procesual a la C .Av. D G , situat în mun. Oradea, M , nr.19,  împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. xxxxxxx/08.07.2018 întocmit de către IPJ… , cu sediul situat în mun. B , .28, ca fiind neîntemeiată. (CITEȘTE ȘI: ÎNAINTE SĂ MOARĂ, UN REGRETAT CÂNTĂREȚ ROMÂN ÎL SUSPECTA PE FOSTUL PREOT POMOHACI CĂ L-A OTRĂVIT!)

Menține sancțiunile care i-au fost aplicate petentului în baza procesului verbal contestat. Ia act de faptul că intimata nu a solicitat obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecată”, au stabilit judecătorii.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Electrocasnicul introdus în oferta LIDL de săptămâna aceasta. Costă 449.49 lei, la reducere
Gandul.ro
Electrocasnicul introdus în oferta LIDL de săptămâna aceasta. Costă 449.49 lei, la reducere
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!