Andi Constantin, noul „Burlac”, emoții înainte de întâlnirea cu viitoarele concurent. Mesajul transmis pentru cea care o să îi cucerească inima: „Sunt omul care va încerca din răsputeri să te facă fericită!”

Andi Constantin, noul ”burlac” de la Antena 1

Sezonul cu numărul șase al emisiunii „Burlacul” va apărea în curând pe micile ecrane. Andi Constantin pornește într-o călătorie unică, sperând că la finalul drumului își va întâlni aleasa. Noul burlac are mare emoții și a transmis un mesaj pentru ce care îi va cuceri inima.

Andi Constantin pornește în călătorie cu inima deschis și speră că va întâlni femeia potrivită pentru el.  Din 25 de fete, burlacul va alege 15, alături de care va petrece momente unice. La început de drum, acesta a ținut să transmită un mesaj impresionant pentru viitoarea parteneră. (CITEȘTE ȘI: ANDI CONSTANTIN VA FI NOUL ”BURLAC”. CE PRETENȚII ARE DE LA VIITOAREA PARTENERĂ: ”PLEC LA DRUM CU GÂNDUL SĂ MĂ ÎNSOR”)

„Viitoarea mea iubită, prietenă, soție, am vrut să îți scriu aceste rânduri pentru că sunt sigur că în aceste momente te gândești la bărbatul perfect și la atributele lui. Aș vrea să te rog să le dai uitării pentru că nu sunt nici pe departe bărbatul perfect. Sunt părți din mine pe care le-aș schimba, părți din mine la care aș renunța, însă ce îți pot promite este că sunt omul care va încerca din răsputeri să te facă fericită, să te simți apreciată și iubită.

O să te rog să ne dai o șansă să uităm de toate șabloanele și să ne descoperim unul pe celălalt cu bune, cu rele, dar mereu reali. Vreau să ai încredere în tine, să fii tu, pentru că cel mai mult apreciez asta! Asta ne face diferiți, iar diferit înseamnă special!”, a scris Burlacul înainte de prima întâlnire cu fetele.

Andi Constantin, noul Burlac

Andi Constantin este noul Burlac, iar alături de Răzvan Fodor, gazda emisiunii, va încerca să își găsească aleasa. Cele 15 fete alese se vor lupta pentru inima Burlacului și vor avea parte de o experiență inedită. (VEZI ȘI: RĂZVAN FODOR REVINE PE MICILE ECRANE! CE SHOW VA PREZENT CÂȘTIGĂTORUL DE LA „ASIA EXPRESS”)

„Chiar este în punctul în care își dorește o relație serioasă. Îmi doresc foarte tare ca dacă îi dau un sfat să fie pertinent, iar dacă el va ține cont și trage lozul norocos înseamnă că mi-am făcut treaba”, a spus  Răzvan Fodor.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
Click.ro
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
Gandul.ro
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!