Antonia, mesaj subliminal pentru Alexia Eram: “Când cineva nu mă suportă și îi trimit iubire”. Poza aleasă de cântăreață face cât o mie de cuvinte

Astăzi, Antonia a făcut public un mesaj subliminal pentru Alexia Eram. Gândurile transmise prin intermediul unei rețele de socializare au fost însoțite de o poză, iar imaginea aleasă de cântăreață face cât o mie de cuvinte.

Descoperă și: Mario Fresh, dezvăluiri despre cererea în căsătorie: “O să fie ceva foarte special”. Alexia Eram este pregătită să îmbrace rochia de mireasă | VIDEO

Antonia, mesaj subliminal pentru Alexia Eram: “Când cineva nu mă suportă și îi trimit iubire și…”

Se pare că Antonia nu ar fi îngropat securea războiului început cu Alexia Eram după ce i-a cerut lui Alex Velea să-i interzică lui Mario Fresh să mai apară cu iubita lui la studio, așa cum a susținut recent Abi Talent. Cântăreața de 31 de ani a urcat pe Instagram Stories o poză în care apare Sponge Bob, un celebru personaj din desene animate, care aruncă cu petalede flori pe un cunoscut ursuz. După cum puteți observa atât în galeria foto a articolului, dar și în imaginea din stânga colajului de mai jos, pe imagine sunt scrise două mesaje în limba engleză, respectiv: “When someone can’t stand me and I send them love and light anyway (n.r.: Când cineva nu mă poate suporta și îi trimit iubire și lumină oricum)” și: “Here bitch (n.r.: Ia de aici, cățea)”.

Nu rata: Antonia și-a tatuat chipul lui Alex Velea! Unde l-a făcut și cum a reacționat artistul

Antonia, mesaj subliminal pentru Alexia Eram: “Când cineva nu mă suportă și îi trimit iubire și lumină” © Instagram Stories / Instagram

Antonia, mesaj subliminal pentru Alexia Eram: “Când cineva nu mă suportă și îi trimit iubire și lumină” © Instagram Stories / Instagram

Vezi și: Top 30 sexy-vedete care aleargă în valuri, pe sfârșit de sezon. Pe ce locuri s-au “clasat” Antonia, Delia, Carmen Brumă sau Ioana Filimon

Unii dintre internauți sunt convinși că, de fapt, postarea este îndreptată către fiica Andreei Esca, însă, cei mai mulți cred că este doar o coincidență… și iubita lui Alex Velea ar fi publicat fotografia fără a fi îndreptată spre o anumită persoană. Luna trecută, Antonia a postat un mesaj în care i-a avertizat pe toți în legătură cu prieteniile false, iar Alexia Eram a făcut publică o imagine în care era un mesaj cu subînțeles.

Află și:  Cum îl alintă Antonia pe Alex Velea, atunci când nu o aude nimeni. Artista a “scăpat” porumbelul, în fața fanilor

Ca o ironie a sorții sau nu… Antonia a jucat rolul lui Cupidon, alături de Andreea Esca în ziua în care Alexia Eram și-a cunoscut iubitul, pe cântărețul Mario Fresh.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!