Anunțul făcut de ANM! Cum va fi vremea în cea de-a doua parte a verii

Anunțul făcut de ANM! Cum va fi vremea în cea de-a doua parte a verii

A doua parte a verii va fi una cu multe fenomene meteorologice, potrivit Gabrielei Băncilă, director meteorologie operaţională din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

”Frecvenţa evenimentelor meteo care pot produce pagube prin intensitatea lor ridicată este una în creştere şi este confirmată şi de ceea ce se întâmplă în teren, dar şi de acest număr ridicat de avertizări Cod roşu de vreme severă pe care ANM le-a emis.

Ne referim în acest an la o frecvenţă foarte ridicată a episoadelor în care s-au înregistrat cantităţi importante de apă pe intervale scurte de timp, ceea ce a făcut ca luna iunie a anului 2020 să se situeze pe locul cinci în topul celor mai ploioase luni iunie de la noi din ţară.

Se pare că şi a doua parte a verii va fi una cu multe fenomene meteorologice care să reprezinte sau care să caracterizeze aceeaşi tendinţă pe care a avut-o prima parte a verii, respectiv de la intervalele în care instabilitatea atmosferică este pronunţată, la intervale în care vremea este călduroasă, disconfortul termic este în creştere şi chiar zile cu caniculă”, a spus Gabriela Băncilă.

Vremea se răcește de luni

Luni, vremea se va rãci şi în sud-estul teritoriului. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate în sud şi est, unde, mai ales în prima parte a zilei, se vor semnala averse, ce vor avea şi caracter torenţial, însoţite de descãrcãri electrice. Vântul va avea intensificãri în special în estul ţãrii şi în zona montanã înaltã. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 şi 29 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vest, iar cele minime se vor încadra, în general, între 6 şi 16 grade.

Marți, vremea va fi rãcoroasã. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate dupã-amiaza în zona de munte, unde local vor fi averse şi descãrcãri electrice. Vântul va avea unele intensificãri în sud-est şi, de scurtã duratã, în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 30 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vest, iar cele minime se vor încadra, în general, între 6 şi 16 grade. (CITEȘTE ȘI: EA ESTE MOTIVUL DIVORȚULUI LUI ALIN OPREA DE LA TALISMAN?!)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Click.ro
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
Gandul.ro
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!